Berea Oficială a competiției în ultimii ani devine acum Sponsor Oficial, în continuarea strategiei comerciale FRF.

După ce companiile de prestigiu UPC, Kaufland și Casa Pariurilor au devenit sponsori oficiali ai competiției, acum și Timișoreana, brand de tradiție în susținerea fotbalului românesc și care a fost în ultima perioadă Berea Oficială a Cupei României, dobândește acest statut de sponsor oficial. Noul parteneriat reprezintă o dezvoltare a relațiilor existente și o creștere semnificativă a suportului pe care îl are Cupa României.

“Pentru Federația Română de Fotbal este o mare satisfacție să prelungească relația de parteneriat cu un prieten vechi al fotbalului românesc. Suntem bucuroși, în același timp, să continuăm strategia comercială pe care ne-am asumat-o și care a dovedit că este un model pentru asigurarea suportului optim pentru performanță. Timișoreana, un prieten vechi, devine acum sponsor oficial al Cupei României, o competiție dezvoltată din 2016 în urma proiectului FRF. Este singura competiție în care participă toate echipele din fotbalul românesc, expresia perfectă a sentimentului că ești parte din familia fotbalului” – Răzvan Burleanu, Președinte Federația Română de Fotbal.

“Fotbalul nu este doar un sport sau un joc de echipă, înseamnă mai mult decât atât. Este emoție, înseamnă trăiri intense, sentimente, stări de extaz, euforie sau  tristețe. Înseamnă de multe ori sacrificiu, dar și bucurie împărtășită de milioane de suporteri. Pentru cei mai mulți, fotbalul nu este doar un hobby, este o pasiune de o intensitate uriașă și asta pentru că fotbalul are un viitor, dar și o istorie, este o poveste fără de sfârșit. Timișoreana susține de ani de zile Cupa României. Prin parteneriatul din acest an cu Federația Română de Fotbal ne întărim susținerea pentru fotbalul românesc, în calitate de Sponsor Oficial al Cupei României” – Iulia Dobre, Senior Brand Manager Timișoreana.