Cimentul Bicaz a eliminat campioana județului Bacău în 2017, Viitorul Curița

Joi, 10 August 2017
Victor Benedek

Cimentul Bicaz a reușit performanța de a mai face un pas în Cupa României. După ce s-a impus în întrecerea din Neamț, trupa pregătită de Cristian Luca a trecut în turul I al competiției la nivel național de Viitorul Curița, campioana județului Bacău în 2017.

Scorul final al partidei disputate la Bicaz a fost 2-0 (1-0), ambele goluri ale duelului fiind marcate de atacantul Dan Nedelcu, fost jucător al Ceahlăului în Liga 2. Partida a fost una echilibrată, între două echipe apropiate valoric.

Cimentul a avut de partea sa un plus de calitate tehnică a jucătorilor săi, în timp ce Curița s-a dovedit o echipă mai omogenă și mai disciplinată. Ambele însă au ratat ocazii numeroase și din poziții mai mult decât favorabile. În prima repriză, cimentisul Bordeanu (28) a nimerit bara transversală din 5 metri lateral dreapta, singur cu poarta goală, iar opt minute mai târziu Padovei a rămas singur cu poarta goală și a tras în plasa laterală din unghi destul de bun. Nedelcu (42) a încheiat cu gol un contraatac purtat bine de Cimentul, după ce Padovei nimerise însă bara lui Spiridon câteva secunde mai devreme.

După pauză, Cimentul a fost mai bună și a ratat ocazii foartre mari. Gazdele au avut însă emoții foarte mari în minutul 47, când Spiridon a respins la șutul din 10 metri al lui Brânză. Apoi, terenul ”s-a înclinat” spre poarta lui Socaciu. Nedelcu (58), Patrichi (68) și Bârsanu (76) au ratat ocazii imense, singuri cu portarul advers, iar autorul primului gol a semnat dubla (85, 2-0) și a liniștit spiritele cu un șut din interiorul careului băcăuan.

”Trăim momente frumoase la Bicaz odată cu această calificare în turul secund al Cupei României. Este o performanță de remarcat. Sunt și suntem foarte mulțumiți de rezultat, chiar dacă jocul nostru a suferit adesea. Am meritat victoria, am dominat în mare parte jocul, dar avem lucruri de pus la punct. În turul II vom înfrunta celor mai probabil un adversar din Liga 3, iar asta nu poate fi decât un lucru bun pentru imaginea orașului nostru Bicaz”, a declarat Cristian Luca, antrenorul echipei Cimentul Bicaz.

citeste si:
comenteaza

Federatia Romana de Fotbal, 2017.
Toate drepturile asupra materialelor si continutului acestui site sunt rezervate.