Au fost trase la sorți semifinalele Cupei României!

Vineri, 07 Aprilie 2017

Luni, 10 aprilie, începând cu ora 13:30, Casa Fotbalului (sala „Nicolae Dobrin”) găzduiește tragerea la sorți a semifinalelor Cupei României, ediția 2016-2017.

UPDATE | S-au stabilit semifinalele Cupei României în urma tragerii la sorți:

CSU Craiova - FC Voluntari

Astra - ACS Poli Timișoara

În conformitate cu prevederile art. 30.5 din Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice (ROAF), la faza semifinalelor participă cele 4 echipe calificate din faza sferturilor de finală care vor fi repartizate într-o singura urnă. Jocurile din cadrul semifinalelor se stabilesc prin tragere la sorți, echipele participante fiind următoarele:

AFC ASTRA GIURGIU
ACS POLI TIMIȘOARA
CLUB SPORTIV U CRAIOVA
FC VOLUNTARI

Cele 4 echipe se grupează între ele. Jocurile din cadrul semifinalelor se desfășoară în sistem tur-retur, prima echipă extrasă fiind organizatoarea jocului tur (conform art. 30.6.2 din ROAF).

În cazul în care jocurile din Cupa României urmează să fie televizate în direct și sunt programate în nocturnă, iar clubul organizator nu dispune de un stadion dotat cu instalație de iluminat, jocul se va programa pe un stadion din localitatea cea mai apropiată, care îndeplinește condițiile regulamentare necesare disputării jocului și televizării (conform art. 30.6.1 din ROAF).

În caz de egalitate după 90 de minute de joc, se procedează la prelungiri și, după caz, la executarea loviturilor de departajare din punctul de pedeapsă (conform art. 30.9 din ROAF).

În jocurile din cadrul Cupei României se pot efectua maximum 3 înlocuiri de jucători.

Echipele din Liga I participante la jocuri din Cupa României sunt obligate să respecte dispozițiile regulamentare privind numărul minim de jucători sub 21 de ani, așa cum sunt stabilite de art. 45, alin.7, lit.c) din ROAF: „[...] să folosească efectiv, pe toată durata jocurilor un jucător U21, format la nivel național, eligibil pentru echipa națională (născut după 01.01.1994)”.

În privința numărului maxim de jucători extracomunitari folosiți în jocurile din Cupa României, se aplică următoarea regulă: „dacă într-un joc se întâlnesc echipe din aceeași categorie, se aplică regulile stabilite pentru categoria respectivă”.

Echipele programate în Cupa României nu pot renunța la jocuri și nici nu pot disputa jocuri amicale în zilele în care au fost programate, sub sancțiunea excluderii și retrogradării lor în eșalonul imediat inferior din campionatul în care participă.

Jocurile din cadrul turului semifinalelor Cupei României vor avea loc în intervalul 25 aprilie - 27 aprilie 2017, iar returul în perioada 16 mai - 18 mai 2017.

Programul jocurilor din Cupa României va fi stabilit împreună cu partenerul media și comunicat ulterior pe site-ul www.frf.ro.

citeste si:
comenteaza

Federatia Romana de Fotbal, 2017.
Toate drepturile asupra materialelor si continutului acestui site sunt rezervate.