Supercupa României va avea o câștigătoare în premieră

Vineri, 07 Iulie 2017

Cele două formații care se întâlnesc duminică au cucerit la finalul sezonului trecut primele trofee din palmares, Liga I, respectiv Cupa României, astfel că trofeul Supercupei va merge în premieră la învingătoare, indiferent cine va fi aceasta.

 Vineri, 7 iulie, la Centrul Național de Fotbal de la Buftea, s-au desfășurat conferințele de presă premergătoare Supercupei României, FC Viitorul – FC Voluntari. 

Cei doi antrenori, Gheorghe Hagi, respectiv Claudiu Niculescu, au prefațat duelul de duminică seara.

“Voluntari e o echipă care se motivează foarte bine în meciurile importante. Între noi și ei mereu au fost partide spectaculoase. Nu mă interesează la acest moment decât Supercupa, vrem să cucerim acest trofeu. Nu știu încă formula de joc, suntem încă în perioada de pregătire”
Gheorghe Hagi, antrenor FC Viitorul

“Avem din nou șansa să cucerim un nou trofeu. Este un meci foarte important pentru noi, ne dorim enorm să ieșim victorioși. Nu ne va fi ușor, întâlnim campioana României, echipa care a demonstrat sezonul trecut că a meritat să ia titlu. Din păcate, avem și câțiva jucători indisponibili, accidentați. Sperăm să nu se simtă lipsa lor”
Claudiu Niculescu, antrenor FC Voluntari

Bogdan Țîru și George Țucudean de la FC Viiitorul și Costin Lazăr și Vasile Maftei de la FC Voluntari, prezenți și ei la conferința de presă, s-au fotografiat împreună cu trofeul Supercupei României.

De la ora 20:00, cele două formații au avut programate câte un antrenament deschis presei pentru primele 15 minute. FC Viitorul s-a pregătit la Buftea, iar FC Voluntari a efectuat ședința de pregătire la Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia.

Meciul FC Viitorul – FC Voluntari, Supercupa României ediția 2017, e programat duminică, 9 iulie, de la ora 21:00, pe stadionul Municipal din Botoșani.

citeste si:
comenteaza

Federatia Romana de Fotbal, 2017.
Toate drepturile asupra materialelor si continutului acestui site sunt rezervate.