Echipa lui Devis Mangia a ajuns în ultimul act după ce a elimiat-o în semifinale pe FC Botoșani. Oltenii s-au impus pe teren propriu cu scorul de 5-1, în timp ce returul din Moldova s-a încheiat cu victoria Botoșaniului, 2-1. A fost insuficient pentru moldoveni, iar Oltenia are în această seară din nou șansa de a obține un trofeu fotbalistic.
Un sfert de veac de secetă
Astfel, craiovenii au din nou șansa de a cuceri trofeul, ultima oară acest lucru întâmplându-se în 1993, când s-a impus în fața Daciei Unirea Brăilă. Oltenii au ajuns de 11 ori în ultimul act al competiției, reușind să triumfe în 6 dintre finale. Ultimele trei experiențe au fost triste pentru suporterii alb-albaștrii, Craiova pierzând cu Dinamo (2000), Rapid (1998) și Gloria Bistrița (1994).
“Este un trofeu pe care ni-l dorim foarte mult, Craiova are nevoie să revină în prim-planul fotbalului românesc, iar Cupa României ar face acest lucru posibil. Suporterii olteni merită un trofeu, sunt cei mai frumoși din România”
Alexandru Băluță, mijlocaș Club Sportiv U Craiova
Parcursul celor de la CSU Craiova în Cupa României
Sepsi – Club Sportiv U Craiova 0-2
Afumați – Club Sportiv U Craiova 2-3
Club Sportiv U Craiova – Dinamo 1-0
Club Sportiv U Craiova – FC Botoșani 5-1, 1-2
Lot Clubului Sportiv U Craiova
Portari: Nicolai Calancea, Laurențiu Popescu, Miodrag Mitrovic
Fundași: Tiago Ferreira, Marius Briceag, Renato Kelic, Apostol Popov, Radoslav Dimitrov, Ivan Martic, Răzvan Popa, Florin Gardoș
Mijlocași: Vladimir Screciu, Gustavo Di Mauro, Alexandru Mateiu, Alexandru Băluță, Nicușor Bancu, Fausto Rossi, Alexandru Mitriță, Cristi Bărbuț, Ovidiu Bic, Andre Santos; Hristo Zlatinski, Lucian Buzan
Atacanți: Andrei Burlacu, Dominik Glavina, Jovan Markovic