Ultimul act al ediţiei 2015-2016 al Cupei României le va opune faţă în faţă pe Dinamo şi CFR Cluj, într-un meci care se va disputa marţi, 17 mai 2016, de la ora 21:30, pe Arena Naţională.
Pentru această întâlnire, Comisia Centrală a Arbitrilor a delegat brigada de arbitri care va oficia la Campionatul European din Franţa. Astfel, la centru se va afla Ovidiu Haţegan, ajutat la linii de Octavian Şovre şi Sebastian Gheorghe. Al patrulea arbitru va fi Radu Ghinguleac, în timp ce arbitri adiţionali vor fi Alexandru Tudor şi Sebastian Colţescu.
Pentru Ovidiu Haţegan va fi a doua finală de Cupa României pe care o va arbitra, după cea din sezonul 2013-2014, atunci când a condus la centru meciul dintre FC Steaua Bucureşti şi Astra Giurgiu. Partida a fost câştigată la lovituri de departajare de formaţia giurgiuveană, scor 4-2, după ce, la finalul celor două reprize de prelungiri, tabela a arătat 0-0. Din brigada care a condus acea finală au mai făcut parte Octavian Şovre şi Sebastian Colţescu, ultimul din postura de arbitru de rezervă.