În prima partidă a zilei, Gaz Metan Mediaș s-a impus cu 1-0 în fața celor de la CS Mioveni. Formația medieșană a evoluat cu un om în minut încă din minutul 62, când Emmerik De Vriese a primit cel de-al doilea cartonaș galben și a fost eliminat. Golul calificării a fost marcat de Roberto Romeo în minutul 12.

În cel de-al doilea meci al serii, s-au întâlnit, pe Cluj Arena, Universitatea Cluj, o echipă ambițioasă din Liga 3, și Dinamo, care încearcă să își regăsească ritmul în Liga I. Gazdele au fost aproape de a provoca o surpriză, ducând partida până la loviturile de departajare.

Până atunci, în minutul 5, Giurgiu a ratat o lovitură de la 11 metri, înainte de golul de 0-1 marcat de Corbu. Clujenii au restabilit egalitatea prin Goga, în minutul 34, și au forțat o victorie atât în timpul regulamentar, cât și în cele două reprize de prelungiri.

Jucătorii lui „U” Cluj nu au fost mai inspirați nici la loviturile de departajare, acolo unde, pe rând, Goga, Florescu și Chiș au ratat. În final, a fost 3-1 la penalty-uri pentru Dinamo, care avansează în faza sferturilor de finală.

Marți, 28 noiembrie 2017
Unirea Slobozia – CSM Politehnica Iaşi 0-2
CS Afumați – CS U Craiova 1-1, 2-3 după prelungiri
FC Botoșani – FC Viitorul 3-2

Miercuri, 29 noiembrie 2017
CS Mioveni – Gaz Metan 0-1
Universitatea Cluj – Dinamo 1-1, 2-4 după penalty-uri

Joi, 30 noiembrie 2017
Hermannstadt – Juventus București, ora 14:00 – Digi Sport, Telekom Sport
Chindia Târgoviște – Astra, ora 18:30 – Digi Sport, Telekom Sport
ACS Poli Timișoara – FCSB, ora 21:30 – Pro TV, Digi Sport, Telekom Sport

* Rezultatele partidelor urmează a fi omologate