Iată şi programul meciurilor din turul al doilea al fazei naţionale a Cupei României:
ACS Transdor Tudora (BT) – CSM Roman (NT)
CS Cimentul Bicaz (NT) – AFK Csikszereda Miercurea Ciuc (HR)
AS Unirea Mirceşti (IS) – CS Aerostar Bacău (BC)
CSM Focşani 2007 (VN) – AFC Metalosport Galaţi (GL)
AS Zimbrul Slobozia Conachi (GL) – CS Avântul Valea Mărului (GL)
ACS Sportul Chiscani (BR) – CS Sporting Lieşti (GL)
ACS FC Păpăuţi (CV) – AS Olimpia Râmnicu Sărat 2010 CS (BZ)
AS Viitorul Fântânele (CT) – ACS FC Delta Dobrogea Tulcea (TL)
FC Agricola Borcea (CL) – CSA Axiopolis Cernavodă (CT)
ACS Înainte Modelu (CL) – ACSM Olteniţa (CL)
SC Popeşti-Leordeni (IF) – AFC Unirea 04 Slobozia (IL)
AFCM Alexandria (TR) – CS Tunari (IF)
ACS Astra Plosca (TR) – CS Sporting Roşiori 2008 (TR)
ACS Petrolul 52 (PH) – ACS Urban Titu (DB)
AS Gloria Gaz Metan Corneşti (DB) – CSM Flacăra Moreni (DB)
AS FC Milcov (OT) – ACSO Filiaşi (DJ)
ACS Ştiinţa Turceni (GJ) – ACS Şirineasa (VL)
FC Voinţa Lupac (CS) – CNS Cetate Deva (HD)
AS Voinţa Biled (TM) – CSM Lugoj (TM)
CS Şoimii Lipova (AR) – CS Gloria Lunca Teuz Cermeni (AR)
CS Diosig-Bihardiószeg (BH) – CS Naţional Sebiş (AR)
AS Progresul Şomcuţa Mare (MM) – AFC Fotbal Comuna Recea (MM)
AFC Unirea 1924 Alba Iulia (AB) – FC Unirea Dej (CJ)
CS Iernut (MS) – ACS Industria Galda (AB)
AS Unirea Cristuru Secuiesc (HR) – CSM Avântul Reghin (MS)
ASF Zărneşti (BV) – ACS Olimpic Cetate Râşnov (BV)
Următoarele partide nu se vor disputa, deoarece echipele cu asterisc s-au retras din competiţiile FRF, după începerea fazei naţionale a Cupei României, prin urmare fiind dezafiliate provizoriu:
ACS Performanţa Ighiu (AB) – CS Unirea Jucu* (CJ)
AS FC Universitatea Cluj (CJ) – CS Viitorul Ulmeni* (MM)
CS FC Zalău* (SJ) – CS Sănătatea Servicii Publice Cluj-Napoca (CJ)
Conform articolului 30, punctul 9 din ROAF, în caz de egalitate după 90 de minute de joc, se vor disputa prelungiri și, dacă egalitatea va persista, se vor executa lovituri de departajare.
Până în faza 16-imilor, echipa gazdă are obligația asigurării costurilor de organizare, cu excepția baremurilor de arbitraj care vor fi suportate în procente egale 50%-50% de către ambele echipe. Echipa gazdă are obligația de a achita baremul de arbitraj în întregime, echipa oaspete având obligația de a achita ulterior către clubul gazdă jumătate din valoare.
Pentru faza a doua a Cupei României, în meciurile în care echipa gazdă este câştigătoare a fazei judeţene a Cupei României baremurile de arbitraj sunt nete, în cuantum de 940 RON, după cum urmează:
– Arbitru: 340 RON
– Arbitru asistent (1 și 2): câte 300 RON
În meciurile în care echipa gazdă a evoluat în sezonul precedent al Ligii 3, baremurile de arbitraj sunt nete, în cuantum de 1.996 RON, după cum urmează:
– Arbitru: 764 RON
– Arbitru asistent (1 și 2): câte 601 RON
Conform articolului 54, punctul 2 din ROAF, jocurile din Liga I, Liga 2 și Liga 3, campionatul de fotbal feminin, precum și cele din Cupa României (faza națională) pot începe numai dacă la teren sunt prezenți medicul delegat și medicul echipei gazdă.
În conformitate cu modificarea articolul 30, punctul 11 din ROAF, aprobată în şedinţa Comitetului Executiv din 8 august 2017, în faza naţională a Cupei României, în toate jocurile se pot efectua maximum trei înlocuiri de jucători pe toată durata celor 90 de minute regulamentare de joc. Totodată, va fi permisă efectuarea unei a patra înlocuiri de jucători numai în reprizele de prelungiri și doar în situația în care celelalte trei schimbări au fost efectuate pe durata celor 90 de minute regulamentare de joc.
Echipele din Liga 1, Liga a 2-a şi Liga a 3-a, participante la jocuri din Cupa României, sunt obligate să respecte dispoziţiile privind numărul minim de jucători sub 21 de ani, respectiv 19 ani pentru cluburile de Liga a 3-a pe tot parcursul competiției (condiţiile privind numărul și vârsta jucătorilor fiind stabilite de art. 45 din prezentul regulament pentru fiecare categorie competiţională), astfel:
– Echipele din Liga 1 sunt obligate să respecte condițiile mai sus menționate în toate jocurile din cadrul Cupei României
– Echipele de Liga 2-a și Liga a 3-a sunt obligate să respecte regulile anterior menționate dacă joacă cu echipe din aceeași categorie competițională.
În situația în care cluburile de Liga a 2-a și/sau Liga a 3-a joacă cu o echipă de nivel superior ambele echipe vor trebui să respecte regulile respective astfel cum sunt acestea prevăzute pentru clubul de categorie superioară (de ex. dacă o echipă de Liga a 3-a joacă cu una de Liga a 2-a, atunci ambele echipe vor trebui să folosească pe toată durata partidei numărul minin de jucători prevăzut pentru cluburile de Liga a 2-a).
– Prin excepție de la situațiile de mai sus prevăzute, în cazul în care una din echipe este de nivelul Ligii a 4-a sau inferior, niciuna dintre echipele participante la jocul respectiv nu va trebui să respecte regulile anterior amintite.
În privinţa numărului maxim de jucători extracomunitari folosiţi în jocurile din Cupa României, se aplică următoarele reguli:
a) dacă într-un joc se întâlnesc echipe din aceeaşi categorie, se aplică regulile stabilite pentru categoria respectivă;
b) dacă într-un joc se întâlnesc echipe din categorii diferite, se aplică regulile stabilite pentru categoria superioară.
În conformitate cu articolul 30, punctul 15 din ROAF, echipele programate în Cupa României nu pot renunţa la jocuri şi nici nu pot disputa jocuri amicale în zilele în care au fost programate, sub sancţiunea excluderii și retrogradării lor în eșalonul imediat inferior din campionatul în care participă.
În caz de litigiu, competența soluționării aparține Comisiei de Disciplină a FRF.
Asociațiile județene de fotbal, respectiv Asociația Municipală de Fotbal București, sunt obligate să comunice prin fax la FRF – Direcția Competiții (021/302.91.93) rezultatele jocurilor din faza a II-a, în termen de 24 ore de la terminarea meciurilor.
Faza a III-a a Cupei României, la care vor participa cele 29 de echipe calificate din faza a II-a plus 5 echipe participante în ediţia precedentă a Ligii 3 şi 2 echipe participante în ediţia precedentă a Ligii 3, este programată să aibă loc miercuri, 13 septembrie 2017.
Iată şi datele de disputare ale celorlalte runde ale ediţiei 2017-2018 a Cupei României, faza naţională:
► Faza a IV-a: 4 octombrie 2017
► Șaisprezecimi de finală: 25 octombrie 2017
► Optimi de finală: 29 noiembrie 2017
► Sferturi de finală: 28 februarie 2018
► Semifinale (tur): 18 aprilie 2018
► Semifinale (retur): 9 mai 2018
► Finala: 27 mai 2018