Trofeele poartă cu sine o magie aparte, care transcende materialul din care sunt fabricate, spațiul din vitrinele cluburilor și semnificația istorică. O magie care se alătură trudei gestionate până la cucerirea lor: aceea prin care conferă combustie și avânt echipelor care le cuceresc.
Atunci când totul se umbrește, când incertitudinea împânzește vestiarul iar vistieriile tremură, un trofeu se traduce printr-o încredere pe care aproape nimic nu ți-o produce la aceeași intensitate. Devine liantul între energiile cumulate cândva și viitorul pe care ți-l dorești triumfător.
De multe ori, trofeele sunt treptele fundamentale între gloria apusă și gloria viitoare, ori între prezentul fără strălucire și faima țintită.
Ori Supercupa, trofeul de la capătul unui singur meci, care răsplătește, în fapt, fie o cuceritoare a Cupei dintr-un an tumultuos, fie campioana unui sezon încărcat, e poate cel mai bun exponent al acestei magii.
Atât Astra, cât și CFR Cluj, au în memoria vestiarului cioburi din această magie. Astra a câștigat Supercupa acum doi ani, în vremea în care se contura abia traiectoria frumoasă de azi. CFR, în 2009 și 2010, mai aproape de anii de aur ai clubului din istoria recentă.
Pentru giurgiuveni, Supecupa ar fundamenta drumul spre sezonul marii provocări, Liga Campionilor, și ar lega titlul de campioană de speranțele unei constanțe liniștitoare. Pentru clujeni, care au reînvățat pofta trofeelor, ascensiunea spre topul fotbalului românesc e în lucru, și știu foarte bine câtă nevoie ai de repere acum.
Pe Cluj Arena, unde e vremea debuturilor, acum pentru Supercupă, iar primăvara trecută pentru echipa națională, se poate naște, la capătul acestui meci, un drum important pentru câștigătoare. Astra vrea să se instaleze în memoria tribunelor ca o adevărată campioană. Să dobândească paradisul râvnit. Iar paradisul pierdut se poate întrezări iar, încet, pentru CFR.
