Dinamo a rămas singurul club cu o istorie impresionantă în spate unde creșterea tinerelor talente a rămas o prioritate.

Dinamo București continuă să aibă unul dintre cele mai bune centre de copii și juniori din țară. În ultimi ani a reușit să cucerească de mai multe ori titlu de campioana națională la diferite categorii de vârstă, fiind, din acest punct de vedere, principala rivală a Academiei Gheorghe Hagi.

Clubul din Ștefan cel Mare este unul care promovează fotbaliști din propria pepinieră an de an. După 1990 a dat jucători care au ajuns să joace la echipe puternice din Europa, precum Ciprian Marica, Radu Ștefan, Nicolae Mitea sau Marius Niculae.

Acum, alb-roșii au în lotul primei echipe 6 jucători care provin din propria pepinieră: portarul Vlad Muțiu (21 de ani), fundașii: Ionuț Nedelcearu (19) și Cristian Dima (16), mijlocașii Patrick Petre (18) și Valentin Costache (17) și atacantul Robert Moldoveanu (17 ani), care acum se află în perioada de refacere după o accidentare suferită în iarnă.