Noul sezon competițional din România debutează sâmbătă, 8 iulie, odată cu disputarea partidei dintre campioana Farul Constanța și câștigătoarea Cupei României Betano, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe.

Partida se va disputa pe stadionul ”Ilie Oană” din Ploiești, cu începere de la ora 20:00.

Biletele la Supercupa României, Farul Constanța – Sepsi, sunt disponibile online pe site-ul bilete.frf.ro, la prețul de 40 RON (tribună). Biletele la peluză (25 RON) pot fi achiziționate prin intermediul celor două cluburi care își dispută trofeul.

Acces gratuit pentru copiii sub 14 ani

Copiii cu vârsta sub 14 ani au acces gratuit în zona destinată familiilor ”Tribuna 2 Family Zone”, alegând tipul biletului (copil) în efectuarea comenzii. Datele copiilor trebuie, de asemenea, introduse în comandă pentru a le fi eliberate acestora bilete cu valoare zero.

Accesul pe stadion al fiecărei persoane, indiferent de vârstă, se face în baza unui bilet valabil, în format digital sau printat, și a actului de identitate.