Pentru prima oară Cupa României se joacă în weekend! Faza șaisprezecimilor de finală a început vineri, cu două meciuri.
Primul meci al zilei a adus față în față două formații din Liga 1. La Giurgiu, Chindia Târgoviște a întâlnit-o pe FC Hermannstadt. Finalul primei reprize a adus cele mai importante faze. Mai întâi, Jo Santos a deschis scorul pentru sibieni cu o un șut frumos din lovitură liberă. Apoi, înainte de pauză, cu două minute înainte de finalul primei reprize, Chindia a egalat printr-un alt gol spectaculos. Cherchez a șutat la colțul lung din colțul careului de 16 metri și l-a învins pe portarul sibian.
Partea a doua nu a adus nimic nou pe tabelă, nici cele două reprize de prelungiri și totul s-a decis la penalty-uri. Buzan și Addae au ratat, iar târgoviștenii nu au clacat. Neicuțescu a marcat golul decisiv și Chindia a ajuns în optimile de finală ale Cupei României.
A doua partidă din această fază a competiției s-a disputat la Craiova, pe stadionul “Ion Oblemenco”. Progresul Spartac, formație din Liga 3, a întâlnit-o pe Universitatea Craiova. Întâlnirea s-a decis în ultimel 15 minute al primei reprize, când Mamut, Bic și Ofosu au marcat și au trimis-o pe Craiova la vestiare cu un avantaj de trei goluri.
În repriza secundă, Bărbuț a obținut o lovitură de la 11 metri, iar Bălașa a înscris pentru 4-0. Cu șase minute înainte de final, Mamut a mai marcat o dată și a închis tabela. 5-0 pentru Universitatea Craiova și oltenii sunt și ei în optimile de finală!
Rezultate și program 16-imi Cupa României, ediția 2020/2021
Vineri, 27 noiembrie
Chindia Târgoviște – Hermannstadt 1-1 (5-3 d.p.)
Au marcat: Cherchez (43) / Jo Santos (41)
Progresul 1944 Spartac – Universitatea Craiova 0-4
Au marcat: Mamut (29), Bic (85), Ofosu (45), Bălașa (57 pen.)
Sâmbătă, 28 noiembrie
Turris-Oltul Turnu Măgurele – Sepsi OSK, ora 11:00 | TV
CSC Sânmartin – Dunărea Călărași, ora 12:00
U Craiova 1948 SA – ASU Politehnica Timișoara, ora 13:15 | TV
AFC Farul Constanța – Academica Clinceni, ora 13:30
Concordia Chiajna – FC Botoșani, ora 13:30
Viitorul Pandurii – FC Argeș, ora 13:30
ACSM Ceahlăul Piatra Neamț – FC Petrolul Ploiești, ora 18:00 | TV
Dinamo – Viitorul Constanța, ora 20:45 | TV
Duminică, 29 noiembrie
Ripensia Timișoara – AFC Astra, ora 12:15 | TV
ACS Hușana Huși – Universitatea Cluj, ora 13:30
FC Voluntari – Gaz Metan Mediaș, ora 17:30 | TV
Politehnica Iași – CFR 1907 Cluj, ora 20:30 | TV
Luni, 30 noiembrie
AFK Csikszereda – UTA Arad, ora 14:00 | TV
SCM Gloria Buzău – FCSB, ora 20:45 | TV
* Partidele care au în dreptul lor ”TV” vor fi transmise în direct la Digi, Look și Telekom.
** Meciul SCM Gloria Buzău – FCSB nu se va disputa, cazul va fi judecat la Comisia de Disciplină.
*** Rezultatele urmează să fie omologate.