Rămâi pe frf.ro pentru informații actualizate despre cele 4 dueluri care se joacă în perioada 2-4 martie 2021, sferturile Cupei României 2020/21!
Cu patru echipe de Liga 2 și patru din primul eșalon, sferturile acestei ediții au fost pline de suspans! Potrivit tragerii la sorți din 15 februarie, iată programarea partidelor și rezultatele lor, toate meciurile au fost televizate de DigiSport, LookSport și TelekomSport:
Joi, 3 martie, ora 20:00 – Stadion Ion Comșa, Călărași
DUNĂREA CĂLĂRAȘI – DINAMO BUCUREȘTI 1-3 (0-2)
(Fotescu 67 / Anton 31, 44, Bejan 62)
- Primele 10 minute au promis o partidă pe cinste, cu șutul puternic al lui Anton respins în corner, apoi o serie de trei ocazii la minut pentru gazde. Kanda a ghicit traiectoria pasei lui Puljic spre portar dar a șutat în forță în Eșanu, apoi șuturile frumoase și în forță ale lui Sava și Cârstocea au fost respinse greu în corner
- Dinamo nu a mai contat în jumătatea adversă până în minutul 31. Tudoran a reluat slab pentru Dunărea, fără preluare, din 10 metri, iar Sava a tras tare pe lângă poartă la capătul unui circuit de pase din prima până în careul “câinilor”. Dar minutul 31, Anton expediază cu pâmântul de la 30 de metri și îl surprinde pe Krell pentru 0-1.
- Un voleu în pământ, care capătă boltă, al aceluiași Anton, schimbă din nou tabela: 0-2 cu un minut înainte de pauză.
- Repriza secundă a curs în dominare dinamovistă, oaspeții s-au desprins la 3-1 și s-au relaxat permițându-și să și încaseze un gol de la Fotescu. Prin maturitate și experiență, au gestionat finalul fără emoții.
Dunărea a eliminase Mostiștea Ulmu (2-1), CSC Sânmartin (1-0) și Turris-Oltul, retrasă din competiții. Bucureștenii au trecut de Viitorul Constanța (3-0) și FCSB (1-0).
Miercuri, 3 martie, ora 20:30 – Stadion Ilie Oană, Ploiești
PETROLUL PLOIEȘTI – ASTRA GIURGIU 0-3 (0-0)
(Merloi 50, Krpic – penalty 61, Wuthrich 81)
- Astra a controlat prima repriză, nelăsând gazdele să își creeze vreo ocazie. Dar autoritatea giurguvenilor a fost doar cât să demonstreze parcă faptul că sunt echipă de eșalon superior: fără șanse clare de gol, doar câteva oportunități. Șuturi de la distanță, câteva faze fixe cu potențial, intervenții bune ale defensivei prahovene.
- Balaure, Krpic, Sousa, Răduț și Merloi au fost cel mai aproape de… ocazii evidente. Petrolul s-a apărat atent și a aglomerat eficient pe alocuri, cantonată în propria jumătate sub o presiune fără vârf de lance.
- Repriza secundă începe în același scenariu, dar Astra găsește acum calea spre gol. Merloi înscrie frumos la colțul lung, după care o greșeală mare în apărarea petrolistă produce penalty. Se face 2-0 și abia acum gazdele ies mai curajos spre atac.
- Pe final, Wuttrich face 3-0 iar petroliștilor le rămâne doar consolarea unui gol de onoare, fără efect oricum în contextul calificării. Dar nici aceasta nu se transformă în realitate, Vajushi ratând lovitura de pedeapsă din minutul 86.
Confruntarea a pus față-n față câștigătoarele din 2013 și 2014 ale Cupei, chiar în această ordine! Până aici, Petrolul trecuse de Metaloglobus București (2-1 prel.), Ceahlăul Piatra-Neamț (2-1) și Poli Iași (3-0). Pentru giurgiuvenii, drumul s-a scris prin victorii cu Ripensia Timișoara (5-1) și ASU Poli Timișoara (2-1).
Miercuri, 3 martie, ora 17:30 – Cluj Arena, Cluj-Napoca
“U” CLUJ – VIITORUL PANDURII TG. JIU 1-3 (1-0)
(Lixandru – autogol 1 / Țegle – penalty 69, D. Paraschiv 77, 86)
- Gazdele s-au desprins chiar de la primul atac, în urma unei faze în care șutul lui Golan a căzut din transversală pe Lixandru și s-a dus în poartă. A părut să fie suficient pentru ardeleni, aceștia retrăgându-se încă după marcarea golului.
- Oaspeții au dominat clar la capitolul posesie și au presat, avându-l pe Buia principal artizan al partiturii ofensive, secondat de Țegle și Dragu, însă șarjele lor s-au dovedit finalmente sterile.
- După pauză, U Cluj a rezistat chiar și mai bine în postura de așteptare, în sensul în care nu a mai permis desfășurarea de atac pentru gorjeni, aproape deloc până în minutul 67. Când, Taub îl faultează pe Cioiu în careu, iar Țegle bate excelent penalty-ul pentru 1-1.
- Misiunea Clujului a devenit aproape imposibilă în practic 10 minute. Asta pentru că Luchin a fost eliminat după penalty (min 72), iar Paraschiv a făcut 2-1 în minutul 77!
- S-au aruncat studenții în ofensivă, dar prea târziu și cu riscuri prea mari. Același Paraschiv a punctat din nou, cu un șut frumos, întărindu-și statutul de jucător extrem de promițător.
Pe 18 februarie, în campionat, clujenii au învins cu 2-1 în deplasare.
Până la sferturi, “U” a trecut de Unirea Dej (2-0), Viitorul Șelimbăr (3-0), Hușana Huși (8-2) și UTA Arad (2-1). Pentru gorjenii lui Stoican, parcursul a înseamnat Viitorul Dăiești (2-1 prel.), FC Argeș (1-0), Gaz Metan Mediaș (1-0).
Marți, 2 martie, ora 20:30 – Stadion Municipal, Buzău
CHINDIA TÂRGOVIȘTE – UNIVERSITATEA CRAIOVA 0-1 (0-1)
(Cîmpanu 25)
- După două ocazii mari în primele 10 minute, bară Iacob pentru gazde și reluare “peste” a lui Marius Constantin din câțiva metri, partida se anunța una pe contre.
- Craiovenii și-au impus însă calmul și ritmul, controlând tot mai mult ostilitățile. Deși fără ocazii până la golul reușit de Cîmpanu, șut pe jos, puternic, în diagonală, transformat în reușită și de intervenția stângace la colțul scurt a portarului Moldovan.
- Oltenii au gestionat altfel minutele până la pauză, echilibrat și cu fundașii sus, fără să amenințe însă poarta. S-au făcut trei schimbări în primele 45 de minute! Două la gazde, cu Dulca și Neguț intrând în locul lui Iacob și Atanase, și una la oaspeți, impusă de accidentarea lui Screciu, înlocuit de Bic.
- După pauză, Craiova și-a impus și mai autoritar controlul, dar doar la capitolul posesie. Iar această posesie, statică însă eficientă, a oprit orice tentativă de come-back pentru dâmbovițeni. Abia în minutul 80 a venit o ocazie adevărată în a doua repriză, același Cîmpanu șutînd însă în portar.
- Bara lui Tudorie din minutul 86, șut de pe loc, din 16 metri, a închis orice dubiu privind meritele calificării.
O confruntare inedită a deschis această fază a competiției! Pentru că am avut față în față două cluburi de L1 care s-au întâlnit chiar pe 27 februarie în campionat, duel încheiat 1-0 pentru dâmbovițeni! Practic, față în față o relevație a sezonului actual de campionat și o pretendentă la titlul de campioană.
Universitatea, câștigătoare a Cupei României ultima dată în 2018, eliminase în parcursul actualei ediții Progresul Spartac București (5-0) și FC Botoșani (1-0), în vreme ce Chindia trecuse de FC Hermannstadt (1-1 și 4-2 pen.), apoi de Farul Constanța (2-0).