Descoperă reportajele echipei frf.ro în 48 de localități din 16 județe cu trofeul Cupei României: 4.500 kilometri străbătuți pentru mărturiile și poveștile a peste 100 de personaje despre cea mai spectaculoasă competiție a fotbalul românesc!

Avem 8 județe calificate în sferturile de finală, duelul CLUJ vs BIHOR s-a încheiat ieri cu victoria BIHORULUI, 711-1.409! Fanii au stabilit acest scor prin voturile cumulate timp de 7 zile la postările de pe facebook Cupa României iar BIHOR merge în semifinale!

AL DOILEA SFERT: ARAD vs TIMIȘ!

  • Din 10 aprilie și până pe 16 aprilie la miezul nopții, fotbalul din cele două județe se află în competiție!
  • Intră pe facebook Cupa României și votează cu ❤️ pentru ARAD sau ? pentru TIMIȘ!
  • Județul care va cumula cele mai multe voturi la toate postările din cele 7 zile va continua în competiție!

De sâmbătă, 10 aprilie – Duelul reportajelor AR vs TM

Trofeul ajunge, în limitările pandemiei, la personalități emblematice rămase în comunitatea unde au făcut performanță, jucători, antrenori, conducători sau jurnaliști uneori. Firește, ne-ar trebui reportaje de 3 zile să acoperim palmaresul unor județe 🙂

Dacă în optimi ARADUL s-a prezentat cu George Țucudean, iar TIMIȘ cu Dan Alexa și Paul Codrea, în duelul din sferturi descoperim, față în față, povestea lui Vaczi II și dragostea pentru UTA Arad vs confesiunea lui Ionel Bungău despre Poli și fotbalul timișorean:

Intră pe facebook Cupa României, dă like paginii & votează cu ❤️ pentru ARAD sau ? pentru TIMIȘ!

Reportajele complete dedicate fotbalului din ARAD și TIMIȘ în Cupa României sunt disponibile AICI și AICI.

De duminică, 11 aprilie – Duelul vedetelor AR vs TM

Personalități din afara fotbalului trimit mesaje video de susținere pentru fotbalul din județul lor de origine sau cu care se identifică, în Cupa României! Artiști, prezentatori, campioni olimpici, mondiali și europeni în alte sporturi, surprize emoționante!

Adrian Hădean a susținut ARAD în optimi, iar astăzi i se alătură Florin Căruceru! Pentru TIMIȘ, în optimi susținerea a venit de la Dan Negru, astăzi se alătură echipei și Flavius Biea! Votează cu ❤️ sau pe facebook Cupa României.

De luni, 12 aprilie – Duelul antrenorilor AR vs TM

Punem față în față două personalități importante ale fotbalului care au marcat, din postura de antrenori, istoria fenomenului în județ.

Pentru acest sfert de finală îi avem pe Coloman Braun-Bogdan pentru ARAD, votează cu ❤️, și Jackie Ionescu pentru TIMIȘ, votează cu pe facebook Cupa României.

De marți, 13 aprilie – Duelul tricolorilor AR vs TM

Internaționali de tineret și seniori din prezent sau din istoria recentă sprijină în Cupa României fotbalul din județul de unde provin și unde au făcut primii pași în carieră! Mesaje video inedite de la fotbaliștii care aduc glorie județului tău!

În optimi, Dennis Man a trimis mesajul său pentru ARAD, iar Marius Marin pentru TIMIȘ. Acum, poți vota cu ❤️ pentru Marcel Coraș și cu pentru Denis Haruț pe facebook Cupa României.

De miercuri, 14 aprilie – Duelul galeriilor AR vs TM

Am ales două din cele mai înfocate galerii ale fotbalului din fiecare județ și punem față în față pasiunea lor! Trebuie să alegi în care te regăsești și să susții unde există mai multă dragoste din partea tribunelor pentru Cupa României!

De joi, 15 aprilie – Duelul surprizelor AR vs TM

Am identificat câte o mare surpriză produsă de câte o echipă din fiecare județ în Cupa României și apoi i-am contactat pe învinșii de renume ai acesteia. Impresionați de adversar și în spiritul fair-play-ului care caracterizează competiția, aceștia au devenit fanii fotbalului din aceste județe în proiectul nostru!

Costel Enache, eliminat din ”16”-imile Cupei de divizionara secundă Tricotaje Ineu, în 2004, pe vremea când evolua la Ceahlăul: „În anul următor m-am dus antrenor secund la UTA Arad, iar acolo m-am reîntâlnit cu câțiva dintre foștii adversari din acel meci. Îmi amintesc că am jucat într-o zi însorită, pe teren bun, cu un public gălăgios. A fost un meci pe care, dacă mi-l amintesc cu obiectivitate, nu meritam să îl câștigăm, chiar dacă eram dintr-o divizie superioară. Adversarul a fost unul tenace și a reușit să câștige. Soarta a făcut să revin apoi în zona Aradului, de unde și acum am amintiri foarte plăcute”.

În 1992, Lucian Burchel, pe atunci jucător la Inter Sibiu, părăsea competiția în ”16”-imi, fiind eliminat de CFR Timișoara, din Liga 2: „De aceea e frumos fotbalul. În ciuda unei diferențe de valoare, de eșalon între două echipe, se întâmplă ca acesta să răsplătească ambiția, determinarea și dorința în aceeași măsură sau poate chiar mai mult. Așa s-a întâmplat și în 1992, când CFR Timișoara, echipă din Liga 2, reușea să ne elimine [n.r. Inter Sibiu] la loviturile de departajare. Cupa României este și competiția surprizelor!”.

Votează pe facebook Cupa României cu ❤️ pentru fotbalul din ARAD sau cu ? pentru cel din TIMIȘ!

De vineri, 16 aprilie – Duelul gloriilor AR vs TM

Aducem față în față doi jucători reprezentativi pentru cluburile din județe, indiferent de zona geografică din care aceștia provin. Parcursul lor e legat de istoria fotbalului local și ei constituie depozitarii în viață ai poveștilor de aur despre fotbalul tău!

Ce super premii câștigi dacă votezi? Cum ajunge trofeul în județul tău pentru un an? Toate detaliile sunt AICI!