Clubul ilfovean a câștigat în 2017 Cupa, iar miercuri, 11 mai, s-a calificat din nou în ultimul act după returul din semifinale cu FC Argeș.
Aproape de finalul unui sezon în care merită pe bună dreptate titlul de revelație a primului eșalon, FC Voluntari e la doar un pas să încununeze parcursul de excepție din 2021/22 cu un trofeu! Asta pentru că echipa pregătită de Liviu Ciobotariu s-a calificat în finala Cupei României!
Ilfovenii au pregătit bine returul de semifinală cu FC Argeș după ce în prima manșă s-au impus cu 2-0 pe teren propriu și acum așteaptă să afle joi adversarul cu care se vor duela pe Giulești, în marele meci pentru istorie!
Popa ajunge la penalty-ul 4 parat în acest sezon!
Cumva așteptat, având în vedere că ofensiva era singura lor șansă la speranță, argeșenii au început mult mai concentrați pe atac. După primul sfert de oră, deja încercaseră de două ori să marcheze, însă șuturi de la distanță (Briceag și I. Șerban), fără a crea pericol mare. Presiunea a continuat însă a fost gestionată bine de ilfoveni, care s-au apărat atent și departe de zona fierbinte, fără prilej de șanse de gol pentru FC Argeș. Același I. Șerban a avut cea mai mare ocazie, în prelungirile primei reprize, șut pe lângă poartă.
La reluare, conștienți că timpul e tot mai scurt iar diferența de două goluri e intactă, băieții lui Prepeliță au mizat totul pe ofensivă. În minutul 49, penalty comis de Ciobotariu și se părea că totul se poate juca! Doar că I. Șerban s-a lovit de un specialist al loviturilor de pedeapsă, Mihai Popa, care a apărat și a ajuns astfel la 4 penalty-uri parate în acest sezon! Nimic spectaculos mai departe, doar nervii au cedat la gazde. Boldor a fost eliminat, iar Cosmin Achim a înscris de la 11 metri, în urma sancțiunii.
FC ARGEȘ – FC VOLUNTARI 0-1 (C. Achim 85 pen.), 0-2 în tur
JOI, 12 MAI, DE LA 19:30, SE JOACĂ RETURUL CELEILALTE SEMIFINALE, DUPĂ 2-1 PENTRU SEPSI PE TEREN PROPRIU!