Miercuri, 1 decembrie, au fost programate alte două jocuri din sferturile de finală ale Cupei României, ediția 2021-2022.
FC Voluntari și FC Argeș și-au confirmat statutul de favorite în fața adversarilor din Liga 2, FC Buzău, respectiv Politehnica Timișoara.
În primul joc, FC Voluntari a reușit să se impună, dar nu a avut deloc o misiune ușoară la Buzău. Unicul gol al meciului a fost marcat dintr-o lovitură de la 11 metri, transformată de Cosmin Achim în minutul 56.
Până atunci, cele mai mari ocazii le rataseră Fulop (min. 17), șut alături dintr-o poziție bună, și Ricardinho și Achim (min. 21), în aceeași fază, în urma unei lovituri de colț.
În tentativa de a reveni în joc, Buzăul a ratat două șanse importante prin Ciobanu (min. 61), reluare cu capul din 6 metri reținută de portar, și Ekollo (min. 89), care a ratat de puțin ținta cu un șut din afara careului.
Echilibrat a fost și duelul de la Timișoara dintre Politehnica și FC Argeș. După 90 de minute, scorul a fost 0-0, dar nu au lipsit ocaziile importante. Oanea (min. 22) și Ursu (min. 30) au semnat cele mai clare șanse de a înscrie pentru gazde, în timp ce Telcean (min. 29) și Ișfan (min. 52) au fost blocați de fiecare dată de portarul Păduraru. Același care a fost aproape de a oferi cadou un gol adversarilor în minutul 68. În urma unei lovituri libere, acesta nu a reușit să prindă balonul în primă fază, s-a înscris, însă reușita a fost anulată, după ce goalkeeper-ul reușise în cele din urmă să controleze mingea scăpată inițial.
Înainte de startul celor două reprize de prelungiri, Octavian Ursu a lăsat-o pe Politehnica Timișoara în inferioritate numerică, primind al doilea ”galben”. Cum până la final nu s-a marcat, s-a trecut la executarea loviturilor de departajare. Singura ratare i-a aparținut lui Pamfile, care a nimerit transversala, astfel că FC Argeș a obținut calificarea în semifinale!
Marți, 30 noiembrie 2021
- Chindia Târgoviște – Sepsi OSK 1-2 (D. Popa 72′ / Căpușă 35′-autogol, Bărbuț 41′)
Miercuri, 1 decembrie 2021
- FC Buzău – FC Voluntari 0-1 (Achim 56-pen.)
- Politehnica Timișoara – Fotbal Club Argeș 0-0, 4-5 după 11 metri
Au marcat: Zaluschi, Lazăr, Bocșan, Bîrnoi / Latovlevici, Ișfan, Arias, D. Viana, Fatai. A ratat: Pamfile
Joi, 2 decembrie 2021
- ACSO Filiaşi – CS Universitatea Craiova 20:30