Federația Română de Fotbal și Grupul Cris-Tim au demarat un parteneriat strategic cu o durată de patru ani, prin care compania susține Echipa Națională de Fotbal U21 și Cupa României.
Prin acest parteneriat, Grupul Cris-Tim, companie de familie, face un nou pas în strategia sa de dezvoltare durabilă, prin promovarea și contribuția adusă în dezvoltarea tinerelor generații. În linie cu valorile promovate de companie: grija pentru oameni, responsabilitatea, inovația, tradiția și calitatea, Cris-Tim este alături de Naționala U21 în cursa sa pentru performanță și salută asocierea cu o competiție de tradiție, Cupa României.
„Mă bucur că încă o companie românească de prestigiu, un lider de piață, se alătură Federației Române de Fotbal. Cris-Tim, un brand național important, vine alături de tricolorii U21 înainte de cea mai mare provocare din cariera lor de până acum, turneul final din Italia și San Marino, alegând astfel să investească în viitorul fotbalului românesc. De asemenea, la fel de important, noul nostru partener susține Cupa României, o competiție renăscută în urma proiectului FRF de rebranding și promovare. Continuăm, astfel, cu succes strategia comercială care reprezintă un model în asigurarea suportului optim pentru performanța sportivă”, a spus Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal.
„Acest parteneriat este un prim pas pe care îl facem în lumea sportului, un fenomen la fel de iubit pe orice meridian, precum și pe plan intern. Însă nu ne este străină performanța, fapt pentru care vrem să fim alături de această echipă atât la EURO 2019, cât și la Campionatul European 2021. Promisiunea noastră este să investim în susținerea tinerilor, cei care pot aduce schimbarea, la fel cum Cris -Tim aduce constant noutăți și implementează noi standarde de referință în industria alimentară. Dorim să fim aproape de noul nostru partener, așa cum zilnic suntem aproape de clienții noștri din întreaga Românie”, a declarat Radu Timiș Jr., director comercial Cris-Tim.