Casa Fotbalului găzduiește miercuri, 6 septembrie, cu începere de la ora 15:30, tragerea la sorți a fazei grupelor Cupei României Betano, ediția 2023-2024.

Evenimentul va avea loc în sala „Nicolae Dobrin”, iar reprezentanții tuturor cluburilor aflate în competiție sunt invitați să participe la tragere.

Este pentru al doilea sezon în care Cupa României Betano propune, prin noul format adoptat în 2022, o fază a grupelor la care participă 24 de echipe: 8 echipe din prima ligă, cel mai bine clasate în campionatul precedent, plus 16 câștigătoare în runda play-off-ului.

După disputarea play-off-ului, în perioada 29-31 august, și completarea tabloului grupelor, au rezultat următoarele trei urne valorice:

  • Urna 1: Farul Constanța, FCSB, CFR Cluj, Universitatea Craiova, FC Rapid 1923, Sepsi OSK, U Craiova 1948, ACS Petrolul 52
  • Urna 2: FC Voluntari, Universitatea Cluj, FC Botoșani, Hermannstadt, UTA Arad, Dinamo 1948, Oțelul Galați, Chindia Târgoviște
  • Urna 3: CSA Steaua, Gloria Buzău, Corvinul 1921 Hunedoara, CSM Alexandria, FC Bihor Oradea, CS Tunari, SCM Zalău, Progresul Pecica

Astfel, în faza grupelor participă 15 formații din SuperLigă, 6 din Liga 2 Casa Pariurilor și alte 3 care evoluează în acest sezon în Liga 3.

Echipele participante în această etapă vor fi distribuite, prin tragere la sorți, în 4 grupe a câte 6 echipe, în felul următor:

– două echipe din urna valorică 1
– două echipe din urna valorică 2
– două echipe din urna valorică 3

Pentru fiecare grupă în parte, primei echipe extrase din urna valorică 1, respectiv 2 i se va atribui denumirea generică “1a”, respectiv “2a”, iar cea de-a două extrasă va primi denumirea de “1b” și “2b”. În același timp, echipele din urna valorică 3, deja împarțite în grupe, vor primi prin tragere la sorți denumirea generică “3a” și “3b”.

Toate echipele vor juca un meci cu o echipă din urna 1, un meci cu o echipă din urna 2 și un meci cu o echipă din urna 3 la nivelul grupei relevante, conform următorului țintar:

Etapa 1: 3b-1b; 2b-1a; 3a-2a;
Etapa 2: 2a-1b, 3a-1a, 3b-2b
Etapa 3: 1a-1b, 2a-2b, 3a-3b;
* Partidele se vor disputa pe terenul formației mai slab clasată în sezonul precedent.

Primele două echipe clasate în fiecare grupă în parte se califică în faza sferturilor de finală urmând a disputa următoarele meciuri conform schemei de mai jos, cu mențiunea că echipele câștigătoare ale grupelor vor disputa meciurile pe teren propriu. De asemenea, În semifinale, câștigătoarele sferturilor de finală 1 și 3 vor fi gazde.


Accesul media la eveniment este permis începând cu ora 15:00, prin Str. Vasile Șerbănică. Tragerea la sorți va putea fi transmisă în direct doar de către deținătorii de drepturi și va putea fi urmărită LIVE și pe Facebook Cupa României și YouTube FRF TV.

La final, jurnaliștii pot realiza interviuri cu reprezentanții cluburilor prezenți la Casa Fotbalului.