Federația Română de Fotbal a semnat un parteneriat cu Pambac prin care compania românească cu o tradiție de peste 50 de ani devine sponsor oficial al competiției Cupa României.

Brandul Pambac, susținător al Echipei naționale U21 a României în ultimii ani, se alătură competiției-spectacol din fotbalul românesc prin noul parteneriat care se va întinde pe o perioadă de 4 ani.

Din sezonul 2022/23, Cupa României are un nou format, mai atractiv și cu mai multe dueluri tari, care propune și o fază a grupelor inedită în momentul în care vor rămâne în competiție 24 de echipe.

Mai multe detalii despre formatul Cupei României

„Mă bucur că Pambac, o companie românească de tradiție, continuă în rolul de susținător important al fotbalului românesc prin acest nou parteneriat dedicat Cupei României. O competiție pe care începând cu acest sezon am reușit să o revitalizăm prin trecerea la un nou format mai spectaculos. Prin acest pas ne-am propus, printre altele, creșterea calității jocurilor, a numărului de spectatori la meciuri, a audiențelor TV și, implicit, a veniturilor din sponsorizări. Sunt sigur că noul partener va contribui și el la creșterea acestei competiții de tradiție în anii următori”, a declarat Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal.

“A devenit o tradiție pentru Pambac promovarea, în special in rândul tinerilor, a unui stil de viață sănătos, atât prin alimentație, cat şi prin mişcare. Considerăm orientarea spre performanță un ingredient de bază în dezvoltarea unui psihic echilibrat, a unei vieți active și armonioase. Sportul de performanță oferă un exemplu de viață orientată spre valorile în care credem şi, din acest motiv, ne dorim să contribuim la susţinerea tinerilor talentați, selecționați în echipa U21. O facem deja de 2 ani şi, animați de spiritul sportiv al acestor tineri, ne-am decis să le fim alături şi în continuare pe drumul creşterii lor. Suntem încântați de noul format propus de organizatori pentru Cupa Romaniei şi sperăm ca astfel această competiție de tradiție să aibă un impact mai puternic în rândul tinerilor, pentru crearea şi promovarea unor modele de succes”, a spus Dănuț Degeratu, președintele Consiliului de Administrație al Pambac SA.

DESPRE PAMBAC

Înfiinţată în 1968, în Bacău, Pambac a devenit unul dintre cele mai cunoscute nume pe piaţa de morărit panificaţie și paste făinoase din România. Pambac este povestea unui business românesc de succes, probată de-a lungul a peste 50 de ani de existența, în care societatea a trecut prin diverse etape de creștere și transformare. Încă de la înființarea să, în anul 1968, Pambac a ales să ofere oamenilor, bucuria de a mânca produse sănătoase și gustoase, și de atunci și până în prezent, și-a respectat zilnic această promisiune. Țelul Pambac este de a deveni o firmă puternică, atât pe plan național cât și european. Cu ajutorul unei echipe dedicate și profesioniste, a oamenilor care pun pasiune în ceea ce fac, Pambac menține standardele ridicate ale companiei, iar prin investiții planificate și susținute se află într-o continuă dezvoltare și transformare.