Formația din Sfântu Gheorghe a cucerit Cupa României anul trecut după o finală cu FC Voluntari, iar în 2020 a disputat finala, pierdută în fața celor de la FCSB.
Fondat în 2011, pe tradiția fotbalistică a Oltului din Covasna, clubul Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a devenit rapid unul de top în fotbalul românesc iar Cupa României reprezintă platforma lui cea mai reprezentativă până acum! A cucerit în 2022 atât Cupa României, cât și Supercupa, iar cu doi ani mai devreme bătea deja la porțile gloriei, jucând o finală de Cupă împotriva FCSB!
Ultimele 6 ediții: trei finale și trofeul!
Sepsi a promovat în 2017 pe prima scenă a fotbalului nostru, așadar au trecut doar 6 sezoane în care a abordat Cupa României din această postură. În 2017/2018 a pierdut în 16-imi, ediția următoare s-a oprit în sferturile de finală, iar în 2020 a fost la un pas de strălucire, doar 0-1 cu FCSB în finala de la Ploiești!
Așadar, analizând inclusiv prin prisma trofeului cucerit vara trecută, putem observa un trend ascendent indubitabil când vine vorba de aventura covăsnenilor în Cupa României, iar eliminarea din ediția 2020/21, 0-1 la Turris Oltul Turnu Măgurele din L2, poate fi considerat doar un accident. De fapt, o surpriză care întărește farmecul dintotdeauna al Cupei României!
ADN de Cupă în lot!
Un detaliu important din componența lotului cu care Sepsi atacă finala Cupei României din acest an. Pe lângă jucătorii rămași de la performanța în Cupă de anul trecut, mai mulți au un trecut legat puternic de rezultate în această competiție, fie în România, fie în străinătate!
În Cupa României, Bălașa și Tudorie au câștigat trofeul cu Universitatea Craiova în 2021, iar Dimitrov, cu aceeași echipă, în 2018! Ion Gheorghe și Denis Ciobotariu au fost aduși de Sepsi după ce i-au fost adversari în finala de anul trecut, pe când jucau la Voluntari!
Alți 5 fotbaliști au cucerit Cupa în țări diferite. Ninaj (Slovacia 2013), Achahbar (Olanda 2016), Aganovic (Cipru 2019), Safranko (Africa de Sud 2022), în vreme ce maghiarul Varga are trei Cupe în Ungaria cu Ferencvaros!