FOTO: Dan Potor/SPORT PICTURES

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe și CFR Cluj s-au întâlnit miercuri, 26 aprilie, în prima semifinală a Cupei României Betano ediția 2022/23.

Pe Sepsi Arena, deținătoarea trofeului a pornit în meci cu gândul de a-și asigura prezența în ultimul act al Cupei pentru a treia oară în ultimele 4 sezoane, bilanț extraordinar pentru covăsneni. De cealaltă parte, campioana en-titre CFR a revenit în semifinalele Cupei după o absență de 4 ani, hotărâtă să conteze mai mult într-o competiție în care performanțele clubului nu au fost recent pe măsura celor din primul eșalon.

Repriză cu două goluri, eliminare și lovitură de pedeapsă!

Deși cu cei mai buni jucători în teren, trupa lui Dan Petrescu s-a văzut condusă încă din minutul 10, când Păun a reluat cu capul după devierea unui coechipier. Startul lansat al lui Sepsi a părut să fie atenuat de accidentarea lui I. Gheorghe, înlocuit după mai puțin de o jumătate de oră de joc și de mingea trimisă cu capul de Muhar (17), peste transversală.

Însă a fost doar o iluzie. Tot gazdele au punctat la eficiență, iar Ștefănescu a trimis un șut din drop după centrarea lui Andreas Dumitrescu și a făcut 2-0 (29). Partida putea să fie închisă încă de la pauză dacă Matei, în final de repriză, nu trimitea în bară penalty-ul acordat după un fault al lui Burcă, pentru care fundașul clujenilor a fost și eliminat!

Iar penalty, iar ratat… dar se face 3-0

În a doua repriză, cu superioritate numerică, Sepsi a gestionat excelent avantajul, CFR nu a mai reușit să pună probleme în ciuda celor 4 modificări operate la pauză de Dan Petrescu.

Tot elevii lui Bergodi au mai bifat o ocazie, șutul marcatorului Păun fiind scos cu greu de Scuffet, în corner (72). Același portar italian se remarcă și parând penalty-ul lui Ștefănescu, acordat după un henț la Braun, însă Rondon e pe fază și, după respingere, face 3-0 (81).

Poate mai ușor decât se aștepta, deținătoarea trofeului merge în ultimul act, acolo unde Sepsi trebuie să își apere trofeul în fața câștigătoarei dintre U Cluj și UTA Arad!

Sepsi OSK Sf. Gheorghe – CFR Cluj 3-0 (N. Păun 10, Ștefănescu 29, Rondon 81)

Sepsi: Niczuly – Bălașa, D. Ciobotariu, Ninaj, A. Dumitrescu – J. Rodriguez (Sg. Șerban 86), N. Păun (Papa 86) – I. Gheorghe (Rondon 22), C. Matei, Ștefănescu – Safranko (F. Junior 86)

Rezerve: Achahbar, Began, Ispas, Tamaș, Varga

Antrenor: Cristiano Bergodi

CFR Cluj: Scuffet – Braun, Yuri, Burcă, Camora (Țîru 46) – Cvek (Bordeianu 46), Muhar, Boateng (Peteleu 46) – Yeboah, Janga, Petrila (Fică 46)

Rezerve: Sava, Kolinger, Hoban, Bîrligea, Mustapha

Antrenor: Dan Petrescu

  • Cealaltă semifinală din Cupa României Betano ediția 2022/23 se dispută mâine, 27 aprilie, de la ora 19:00, Universitatea Cluj disputând acasă partida eliminatorie împotriva formației UTA Arad, pe Cluj Arena.
  • Finala Cupei României se va desfășura în data de 24 mai 2023, pe stadionul Municipal din Sibiu.