Conform articolului 30, punctul 9 din ROAF, în caz de egalitate după 90 de minute de joc, se vor disputa prelungiri și, dacă egalitatea va persista, se vor executa lovituri de departajare.

Până în faza 16-imilor, echipa gazdă are obligația asigurării costurilor de organizare, cu excepția baremurilor de arbitraj care vor fi suportate în procente egale 50%-50% de către ambele echipe. Echipa gazdă are obligația de a achita baremul de arbitraj în întregime, echipa oaspete având obligația de a achita ulterior către clubul gazdă jumătate din valoare.

Federația Română de Fotbal, prin Comisia Centrală a Arbitrilor, va delega arbitri pentru fiecare joc. Pentru faza întâi a Cupei României, baremurile de arbitraj sunt nete, în cuantum de 940 RON, după cum urmează:
– Arbitru: 340 RON
– Arbitru asistent (1 și 2): 300 RON

Conform articolului 54, punctul 2 din ROAF, jocurile din Liga I, Liga 2 și Liga 3, campionatul de fotbal feminin, precum și cele din Cupa României (faza națională) pot începe numai dacă la teren sunt prezenți medicul delegat și medicul echipei gazdă.

În conformitate cu modificarea articolul 30, punctul 11 din ROAF, aprobată în şedinţa Comitetului Executiv din 8 august 2017, în faza naţională a Cupei României, în toate jocurile se pot efectua maximum trei înlocuiri de jucători pe toată durata celor 90 de minute regulamentare de joc. Totodată, va fi permisă efectuarea unei a patra înlocuiri de jucători numai în reprizele de prelungiri și doar în situația în care celelalte trei schimbări au fost efectuate pe durata celor 90 de minute regulamentare de joc.

Ca urmare a faptului că, în această fază a competiţiei, în toate partidele evoluează cel puţin o echipă de nivelul Ligii 4 sau inferior, regulile privind numărul minim de juniori U21 sau U19 nu se vor aplica.

În privinţa numărului maxim de jucători extracomunitari folosiţi în jocurile din Cupa României, se aplică următoarele reguli:
a) dacă într-un joc se întâlnesc echipe din aceeaşi categorie, se aplică regulile stabilite pentru categoria respectivă;
b) dacă într-un joc se întâlnesc echipe din categorii diferite, se aplică regulile stabilite pentru categoria superioară.

În conformitate cu articolul 30, punctul 15 din ROAF, echipele programate în Cupa României nu pot renunţa la jocuri şi nici nu pot disputa jocuri amicale în zilele în care au fost programate, sub sancţiunea excluderii și retrogradării lor în eșalonul imediat inferior din campionatul în care participă.

În caz de litigiu, competența soluționării aparține Comisiei de Disciplină a FRF.

Iată şi programul partidelor din această fază a competiţiei:

ACS Transdor Tudora (BT) – CSM Bucovina Rădăuţi (SV)
CS Cimentul Bicaz (NT) – AS Viitorul Curiţa (BC)
AS Unirea Mirceşti (IS) – CSM Paşcani (IS)
FC 2007 Gîrceni (VS) – Sportul Chiscani (BR)
ACS Voinţa Cetate (BN) – AS FC Universitatea Cluj (CJ)
Progresul Şomcuţa Mare (MM) – CS Rapid Jibou (SJ)
AS Luceafărul Decebal (SM) – CS Diosig-Bihardiószeg (BH)
ACS FC Păpăuţi (CV) – AFC Odorheiu Secuiesc (HR)
AS Spicul Şeica Mare (SB) – ASF Zărneşti (BV)
AS Voinţa Biled (TM) – CS Nuova Mama Mia Becicherecu Mic (TM)
CS Şoimii Lipova (AR) – CS Millenium Giarmata (TM)
FC Voinţa Lupac (CS) – CS Inter Petrila (HD)
AS Recolta Dănceu (MH) – Ştiinţa Turceni (GJ)
CS Dunărea Calafat (DJ) – AS Milcov (OT)
AS Colibaşi (AG) – ACS Urban Titu (DB)
AS Gloria Gaz Metan Corneşti (DB) – FC Aninoasa (DB)
ACS Astra Plosca (TR) – AS Mihai Bravu (GR)
Bărăganul Ciulniţa (IL) – FC Agricola Borcea (CL)
ACS Regal Sport Club Ferdinand I (B) – ACS Petrolul 52 (PH)
CSO Bragadiru (IF) – ACS Înainte Modelu (CL)
CS Victoria Ianca (BR) – CSM Focşani 2007 (VN)
Viitorul Fântânele (CT) – ACS Pescăruşul Sarichioi Jr. (TL)
FC Buzău (BZ) – AS Zimbrul Slobozia Conachi (GL)

DELEGĂRILE DE ARBITRI PENTRU TURUL I AL CUPEI ROMÂNIEI

ACS Şurianu 1945 Sebeş (AB) – Unirea 1924 Alba Iulia (AB) nu se dispută
CS Juvenes Târgu Mureş (MS) – AS Unirea Cristuru Secuiesc (HR) nu se dispută
CS Posada Perişani (VL) – ACS Şirineasa (VL) nu se dispută