Botoșănenii au deschis scorul abia în minutul 89, însă bucuria nu a durat mult. Andrei Cristea a egalat un minut mai târziu și a trimis meciul în prelungiri. Mihai Roman a readus gazdele în avantaj, însă același Cristea a mai egalat o dată. Golul victoriei a venit în minutul 111, Axente a înscris dintr-o lovitură de la 11 metri și a trimis-o pe FC Botoșani în semifinalele Cupei României.
Pe 6 martie, la Craiova, pe stadionul "Ion Oblemenco", CS U Craiova a reușit și ea să se califice în semifinalele Cupei României, ediția 2017 – 2018.
Programat inițial joi, 1 martie, meciul CS U Craiova – Dinamo București s-a disputat după ce a fost reprogramat din cauza condițiilor meteo. Formația din Bănie s-a impus cu 1-0, gol marcat de Nicușor Bancu în minutul 56.
În primul meci din această fază a competiției, Gaz Metan Mediaș a reușit să se califice în semifinale. Într-o partidă disputată la Mediaș, pe 27 februarie, medieșenii s-au impus cu 1-0 în fața Astrei, locul 4 la finalul sezonului regular în Liga 1.
În a doua partidă din sferturile de finală, la Sibiu, în fața a circa 10.000 de spectatori, AFC Hermannstadt a reușit o calificare istorică în semifinalele Cupei României! Meciul programat inițial pe 28 februarie, de la ora 18:30, a început joi, 1 martie, la ora 14:00, după ce brigada de arbitri condusă de ”centralul” Cătălin Popa a constatat că partida nu se putea disputa din cauză că anumite zone din suprafața de joc puteau pune în pericol integritatea jucătorilor, concluzie la care a ajuns și după o oră, așa cum prevede regulamentul. Sibienii s-au impus cu 3-0, golurile fiind reușite de Bogdan Rusu, de două ori, și Ștefan Blănaru.
Miercuri, 14 martie, de la ora 12:00, va avea loc tragerea la sorți a semifinalelor Cupei României, ediția 2017-2018.
Evenimentul se va desfășura la Casa Fotbalului, în sala „Nicolae Dobrin”.
Programul Cupei României
► Semifinale (tur): 18 aprilie 2018
► Semifinale (retur): 9 mai 2018
► Finala: 27 mai 2018