Marţi, 13 decembrie, s-au disputat primele partide din cadrul optimilor de finală ale Cupei României. Două dintre cele patru echipe din eşalonul secund care au ajuns în această fază a competiţiei, CS Afumaţi şi Dacia Unirea au fost eliminate după primele două meciuri ale zilei, adversarele lor din Liga I, ACS Poli şi CS U Craiova obţinând calificarea în deplasare, cu victorii fără gol primit.

VEZI O GALERIE FOTO DE LA MECIUL CS AFUMAŢI – ACS POLI

Tot un succes fără gol primit a bifat şi CFR Cluj, gruparea clujeană învingând-o pe CSM Poli Iaşi, în primul duel al optimilor disputat între două echipe de pe prima scenă a fotbalului românesc.

ACS Poli, victorie pragmatică după mai bine de o repriză în zece

CS Afumaţi a sperat că va reuşi o nouă surpriză, după ce în "16"-imi a scos-o din competiţie pe FC Botoşani, scor 1-0, tot pe terenul din localitatea ilfoveană. Cu un singur eşec suferit pe teren propriu în tot sezonul 2016-2017 şi cu doar un singur meci fără gol marcat acasă, gruparea pregătită de Vasile Neagu a crezut în şansa ei, dar a fost trezită la realitate după doar patru minute de joc.

Prima acţiune periculoasă a oaspeţilor a adus deschiderea scorului, după ce Drăghici (foto, în centru), aflat în careu, a scos o minge înapoi la Cârstocea, acesta a reuşit să treacă printre trei fundaşi şi a centrat în faţa porţii de unde acelaşi Drăghici a înscris din nici cinci metri. Ilfovenii nu au acuzat şocul, iar după ocazia oaspeţilor, ratată de Cârstocea, cu un şut puţin pe lângă, au trecut pe lângă egalare de cinci ori. Timişorenii au intrat la cabine fără gol primit, dar cu un om în minus, după ce Artean a primit al doilea avertisment în minutul 43, după un fault asupra lui Pivniceru (foto, jos).

Repriza secundă a mai adus câteva ocazii clare de a marca pentru gazde, dar golurile au picat tot în poarta acestora. Vădrariu (75) şi Fernando Llorente (90) au închis tabela la 3-0, iar ACS Poli a devenit prima echipă califcată în sferturile de finală.

CS U Craiova, trei premiere pentru o calificare în sferturi

Tehnicianul Gheorghe Mulţescu a menajat o parte dintre titularii obişnuiţi ai echipei oltene, prilej pentru a-i oferi primul meci ca titular într-un meci oficial din sezonul 2016-2017 lui Olivian Surugiu. Iar acesta a profitat de şansa oferită şi a deschis scorul după doar şapte minute de joc. Brăilenii au încercat să revină în joc, dar Puşcaşu (de două ori) şi Neagu nu au reuşit să îi pună probleme internaţionalului moldovean Calancea.

Repriza secundă a adus noi ocazii de gol la ambele porţi, dar şi două nume noi în tabăra olteană, ambele în a doua parte a reprizei. Mai întâi, Robert Petre a intrat pentru prima dată în acest sezon, după cinci meciuri ca rezervă nefolosită în Liga I. Mijlocaşul, care va împlini 20 de ani pe 27 aprilie, şi-a completat palmaresul şi cu un gol, ultimul al meciului, venit în al doilea minut de prelungire, reuşita lui Robert Petre lămurind problema celei de-a doua echipe calificate în sferturi.

A treia premieră din tabăra olteană a constituit-o debutul internaţionalului de juniori al României, Jovan Markovic, un atacant născut la Belgrad, pe 23 martie 2001. Markovic a devenit primul jucător născut în 2001, care a evoluat în acest sezon, pentru o echipă din Liga I, într-o competiţie oficială de seniori, el intrând pe teren în minutul 81, în locul unui alt "tricolor", Andrei Ivan.

CFR Cluj, victorie la -8 grade

Primul duel al sferturilor de finală care a adus faţă în faţă două echipe din Liga I a fost cel de la Cluj-Napoca, dintre CFR şi CSM Poli Iaşi. Programat de la ora 20:30, meciul s-a disputat la o temperatură care le-a pus probleme jucătorilor ambelor echipe, termometrele indicând opt grade sub zero la ora partidei.

Asta nu le-a împiedicat pe gazde să deschidă scorul repede, după doar şase minute, prin golgeterul Bud, tabela arătând 1-0 după 45 de minute de joc. Inspiraţia de a-l introduce pe Dan Roman în locul lui Bud, a dat rezultate imediate. La doar două minute de la intrarea pe teren, acesta a fost găsit în faţa porţii adverse de Tiago Lopes şi a tras puternic, mărind avantajul clujenilor la două goluri.

Fluierul final al arbitrului Florin Andrei a consemnat scorul de 2-0 pe tabela de marcaj, astfel că formaţia pregătită de Vasile Miriuţă s-a alăturat celor de la ACS Poli Timişoara şi CS U Craiova pe lista echipelor calificate în sferturile Cupei României.

Celelalte cinci partide ale optimilor Cupei României se dispută miercuri şi joi, programul acestora fiind disponibil aici: PROGRAM OPTIMI CUPA ROMÂNIEI

Iată şi casetele tehnice ale celor trei partide care s-au disputat marţi:

CS AFUMAŢI – ACS POLI TIMIŞOARA 0-3 (0-1)
Marcatori: Octavian Drăghici (4), Daniel Vădrariu (75), Fernando Llorente (90)

Afumaţi: 12. Obretin – 17. Robicek, 4. Patriche (cpt.), 6. Buzea, 18. Covalschi – 9. Ad. Popa (10. Şt. Vasile 75), 11. Balgiu, 14. Olariu, 8. Petculescu (7. A. Zaharia 48) – 20. Pivniceru – 19. Vlada (5. Verdeş 79)
Rezerve neutilizate: 1. Mişa – 3. Botea, 22. Val. Costache, 24. Vl. Tudorache
Antrenor: Vasile Neagu

ACS Poli: 33. Curileac – 32. Bg. Străuţ, 15. Bocşan, 13. Scutaru (cpt.), 30. Şeroni – 18. Artean, 4. F. Llorente – 9. Al. Popovici (11. Vraciu 80), 14. Cârstocea, 10. Doman (94. Vădrariu 49) – 85. Oct. Drăghici (5. Poparadu 57)
Rezerve neutilizate: 25. Straton – 3. G. Neagu, 24. I. Roşu, 12. Mailat
Antrenor: Ionuţ Popa

Stadion: Comunal (Afumaţi); Arbitru: Ovidiu Florin Mazilu (Satu Mare); Asistenţi: Adrian Mărginean (Aiud) şi Ferencz Tunyogi (Zalău); Rezervă: Cătălin Popa (Piteşti); Observatori: George Ionescu şi Aurel Ionescu (ambii din Bucureşti)
Cartonaşe galbene: Buzea (41), Pivniceru (45+1), Covalschi (56) / Artean (24, 43), B. Străuţ (61), Vădrariu (62)
Cartonaşe roşii: – / Artean (43)

DACIA UNIREA BRĂILA – CS U CRAIOVA 0-2 (0-1)
Marcatori: Olivian Surugiu (7), Robert Petre (90+2)

Dacia Unirea: 88, Bg. Olaru – 2. Gab. Niţă, 6. L. Ivan (cpt.), 16. Ghiocel, 20. Stănciulescu – 22. C. Roşu (8. Necoară 71), 18. Adăscăliţei (7. Roşoagă 86), 21. Petean, 23. C. Neagu – 10. Puşcaşu, 9. M. Enciu (11. Iosofache 81)
Rezerve neutilizate: 87. Cr. Mitrea – 5. Olenic, 14. D. Oprea, 17. Calu
Antrenor: Alin Pânzaru

CS U: 12. Calancea – 24. Briceag, 4. Kay, 6. Kelić, 5. Vătăjelu (cpt.) – 8. Mateiu, 11. Bancu, 15. Nuno Rocha (20. R. Petre 69) – 10. Gustavo (3. Acka 86), 9. A. Ivan (16. Markovic 81), 55. Surugiu
Rezerve neutilizate: 52. A. Vlad – 2. Vlădoiu, 46. A. Manea
Antrenor: Gheorghe Mulţescu

Stadion: Gloria (Buzău); Arbitru: Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe); Asistenţi: Florin Păunescu (Râmnicu Vâlcea) şi Andrei Constantinescu (Bucureşti); Rezervă: Adrian Viorel Cojocaru (Galaţi); Observatori: Bogdan Zanfirescu (Botoşani) şi Cristian Vornicu (Piatra Neamţ)
Cartonaşe galbene: Ghiocel (50), L. Ivan (83) / R. Petre (90+2)
Cartonaşe roşii:

CFR 1907 CLUJ – CSM POLI IAŞI 2-0 (1-0)
Marcatori: Cristian Bud (6), Dan Roman (73)

CFR Cluj: 28. T. Marc – 22. Tiago Lopes, 6. Larie, 30 A. Mureşan, 45. Camora (cpt.) – 8. Nascimento, 31. L. Rus – 7. Al. Păun (20. Al. Chiriţă 87), 19. Nouvier, 25. Juan Carlos (10. Gomelt 65) – 26. Bud (11. D. Roman 71)
Rezerve neutilizate: 12. Vâtcă – 77. Peteleu, 4. Horj, 21. Sg. Negruţ
Antrenor secund: Alin Minteuan

CSM Poli: 12. Grahovac – 20. I. Voicu (cpt.), 4. Ov. Mihalache, 44. Saric (7. V. Gheorghe 55), 16. Sato – 6. Al. Creţu, 19. Măd. Ciucă, 22. Mitic (10. A. Cristea 72), 30. Ţigănaşu (21. Bole 62) – 91. Ad. Moldovan, 11. Piccioni
Rezerve neutilizate: 1. Caparco – 5. Bădic, 88. Căt. Ştefănescu, 8. Bosoi
Antrenor: Eugen Neagoe

Stadion: "Dr. Constantin Rădulescu" (Cluj-Napoca); Arbitru: Florin Andrei (Târgu Mureş); Asistenţi: Gabriel Bârjac (Zalău) şi Iulius-Radu Timar (Marghita); Rezervă: Adrian Illyeş (Ploieşti); Observatori: Florin Hîncu (Braşov) şi Adrian Lucaci (Arad)
Cartonaşe galbene: – / Sato (51)
Cartonaşe roşii: