Toate cele 12 meciuri programate în perioada 31 octombrie – 3 noiembrie în grupele Cupei României Betano vor transmise LIVE, așa cum s-a întâmplat și cu prima etapă, integrală!

Suporterii se vor bucura din nou de spectacolul Cupei României Betano pe stadioane, dar și în transmisiune directă, pentru că a doua etapă din faza grupelor 2023/2024 este în integralitate LIVE! La fel ca și prima etapă a grupelor, ea va putea fi urmărită fie la TV, pe canalele Digi Sport și Prima Sport, fie online, pe FRF.tv!

Ne pregătim, așadar, de un regal fotbalistic, iar pentru asta am pregătit o scurtă avancronică a celor 12 partide:

GRUPA A

Corvinul 1921 Hunedoara – Sepsi OSK (31 octombrie, 15:00, Digi Sport, Prima Sport)

  • Un nume de tradiție care revine în forță spre elita fotbalului românesc, cu start de sezon bun după promovarea în Liga 2, versus o specialistă redutabilă a Cupei României și a Supercupei, reprezentanta numărul unu a cluburilor din ultimul val pe prima scenă a fotbalului nostru
  • Corvinul s-ar mulțumi poate și cu o remiză, mai ales că meciul final din grupe îl dispută la Progresul Pecica, trupă de Liga 3, dar e greu să îți faci astfel de calcule în fața clubului care a câștigat ultimele două Cupe ale României!

Chindia Târgoviște – ACS Petrolul 52 (31 octombrie, 18:00, Digi Sport, Prima Sport)

  • Cu gândul la play-off în campionat, prahovenii fac o deplasare tare scurtă, pentru a trece de la adversari de Liga 3 la nivel de Liga 2, cu Chindia. Proaspăt retrogradată, formația dâmbovițeană și-a complicat tare mult șansele calificării din grupele Cupei după 0-2 la Hunedoara cu Corvinul, în prima etapă.
  • Gândind să Sepsi le va veni acasă în ultima etapă, petroliștii ar trebui să forțeze clar victoria acum. Și să se înscrie astfel între cele 8 echipe calificate în faza superioară, spre visul de a aduce din nou Cupa României la Ploiești, așa cum au făcut-o până azi de trei ori, în 1963, 1995 și 2013.

Progresul Pecica – Hermannstadt (1 noiembrie, 14:00, FRF.tv)

  • Una din revelațiile incontestabile ale primului eșalon vine în vizită la o formație de Liga 3 care a pierdut greu în prima etapă de Cupă și care nu se va lăsa ușor nici de data aceasta, e clar! Progresul Pecica are doar de câștigat din această participare în grupe, în vreme ce Hermannstadt e deja în ipostaza în care are un blazon de apărat.
  • Să nu uităm că, în 2018, sibienii ajungeau până în ultimul act al Cupei României, iar acum, după remiza din debut, și programarea care le oferă în final de grupe o deplasare la o formație de L2, Chindia, au toate premisele să forțeze un parcurs similar!
Corvinul Hunedoara 1 1 0 0 2-0 3p
ACS Petrolul 52 1 1 0 0 2-1 3p
Sepsi OSK 1 0 1 0 1-1 1p
Hermannstadt 1 0 1 0 1-1 1p
Progresul Pecica 1 0 0 1 1-2 0p
Chindia Târgoviște 1 0 0 1 0-2 0p

GRUPA B

CSA Steaua – FC Rapid 1923 (1 noiembrie, 21:00, Digi Sport, Prima Sport)

  • Meci cu ambiții și orgolii, care ar putea să atenueze din diferența de valoare propusă de cele două loturi, cu roș-albaștrii din Liga 2 și Rapidul între formațiile de top ale primului eșalon. Giuleștiul găzduiește în ultima rundă pe CFR, astfel că o zestre de 6 puncte e rețeta ideală la finalul acestei etape, în planul vișiniu de cucerire a Cupei României
  • Fără posibilitatea de a promova în primul eșalon, CSA Steaua ar putea aborda competiția aceasta ca pe o perspectivă în care să își investească resursele și orgoliul spre o finală. Doar că, după 1-3 cu U Cluj, e obligatoriu să ia puncte cu Rapidul și să învingă, apoi, la Alexandria!

CSM Alexandria – FC Botoșani (2 noiembrie, 14:00, FRF.tv)

  • La al doilea sezon consecutiv în grupele Cupei României Betano, gazdele se bucură de fiecare oaspete de prim eșalon și încearcă mereu să producă surpriza. Cum moldovenii par în picaj, s-ar putea dovedi momentul potrivit! Și, dacă ne uităm că Alexandria joacă ultimul meci din grupă acasă, cu CSA Steaua, colegă de eșalon, nici calificarea nu pare tocmai imposibilă!
  • Pentru FC Botoșani, un parcurs cât mai lung în Cupa României ar putea fi singura consolare după startul de sezon dezastruos în campionat. O victorie în Teleorman, dublată de un succes acasă, în etapa a treia, cu U Cluj, ar scoate formația din reperele de traseu dezamăgitoare de până acum.

Universitatea Cluj – CFR Cluj (2 noiembrie, 20:30, Digi Sport, Prima Sport)

  • Derby-ul celui mai mare oraș din Ardeal, un meci care nu mai are nevoie de afiș pentru promovare, cu Universitatea în formă și pe o tendință pozitivă în joc și ca rezultate, în vreme ce formația din Gruia, dincolo de anumite sincope la nivel de joc, strânge puncte în primul eșalon și caută, iarăși, titlul!
  • La final de august, în campionat, a fost 3-4 la capătul unei partide remarcabile, e foarte posibil să vedem același scenariu pus în practică, dar deznodământul chiar e greu de prezis. În ultima etapă, ambele trupe clujene merg în deplasare, Universitatea la Botoșani iar CFR, la Rapid, într-un Giulești fierbinte!
CFR Cluj 1 1 0 0 3-1 3p
FC Rapid 1923 1 1 0 0 3-1 3p
Universitatea Cluj 1 1 0 0 3-1 3p
AFC Botoșani 1 0 0 1 1-3 0p
CSA Steaua 1 0 0 1 1-3 0p
CSM Alexandria 1 0 0 1 1-3 0p

GRUPA C

Oțelul Galați – FCSB (31 octombrie, 21:00, Digi Sport, Prima Sport)

  • În etapa a treia a actualului sezon la nivel de campionat, tot la Galați, FCSB s-a impus cu 2-0. Dar atunci Oțelul era încă proaspătă pe prima scenă după revenire, iar între timp strategia lui Dorinel Munteanu a început să capete consistență și eficiență, iar trupa de la Dunăre una respectată și considerată extrem de periculoasă acum în L1.
  • Câștigătoare în prima etapă din grupe, ambele formații s-ar putea mulțumi și cu o remiză, dar FCSB are deplasare la Craiova, iar Oțelul, la Dinamo, în runda finală. Așadar, nimeni nu poate lăsa pe ultima încercare punctele necesare calificării!

SCM Zalău – FCU Craiova 1948 (1 noiembrie, 13:00, FRF.tv)

  • Un meci așteptat de gazde dar și o oarecare teamă, probabil, instaurată după șocul acelui 1-4 inaugural cu Oțelul Galați. Zalăul de Liga 3 ar putea însă să se mobilizeze pentru punct sau puncte și, gândindu-se că meciul trei e tot pe teren propriu, cu Bihor Oradea, un adversar mult mai abordabil, chiar să forțeze calificarea!
  • Pentru FCU Craiova stabilitatea e încă doar un obiectiv, are un nou antrenor și așteaptă să consolideze echilibrul câtă vreme valoarea lotului nu poate fi pusă la îndoială. Victoria e obligatorie azi, câtă vreme în ultime meci va întâlni pe teren propriu una din cele mai în formă echipe ale primei ligi, FCSB!

FC Bihor Oradea – Dinamo (3 noiembrie, 20:30, Digi Sport, Prima Sport)

  • Partidă care acum câteva decenii se regăsea în programul primului eșalon, azi aduce față în față o formație de Liga 3 și nou-promovată în L1 care încă nu își găsește cadența necesară nivelului, se pare. După vizita FCSB-ului, la Oradea se anunță din nou un stadion plin și sărbătoare pentru suporteri!
  • Bucureștenii, după remiza cu FCU Craiova, sunt în cărți pentru calificare și, un succes în Crișana, dublat de un rezultat bun în ultima rundă, acasă, cu Oțelul, i-ar putea șterge din amărăciunea startului de sezon în campionat. Dar Bihorul nu e nicidecum o victimă sigură și poate profita de inconsistența defensivă a lui Dinamo!
Oțelul Galați 1 1 0 0 4-1 3p
FCSB 1 1 0 0 2-0 3p
FCU Craiova 1948 1 0 1 0 1-1 1p
Dinamo 1 0 1 0 1-1 1p
FC Bihor Oradea 1 0 0 1 0-2 0p
SCM Zalău 1 0 0 1 1-4 0p

GRUPA D

CS Tunari – FC Voluntari (1 noiembrie, 15:00, Digi Sport, Prima Sport)

  • Revelația primei etape din Cupa României Betano în faza grupelor, CS Tunari are acum în față o provocare de derby ilfovean! Nou-promovata în L2 va avea însă mult de furcă, pentru că Voluntari este o trupă bună și imprevizibilă. Dar, dacă s-a putut cu Craiova…
  • În 2017, FC Voluntari a cucerit trofeul Cupei României. În 2022, a disputat din nou ultimul act. E clar că miza competiției e una mereu importantă pentru oaspeți și e de așteptat să forțeze o victorie liniștitoare în perspectiva ultimei etape, deplasare la UTA Arad.

UTA Arad – Universitatea Craiova (1 noiembrie, 18:00, Digi Sport, Prima Sport)

  • În duelul din campionat, la mijloc de august, arădenii au pierdut categoric în deplasare, 0-3 cu Universitatea, însă UTA pare să își fi găsit un oarecare echilibru de atunci, în vreme ce oltenii sunt într-o perioadă acută de căutări a parcursului către performanță.
  • Remiza de la Tunari a Craiovei, în runda inaugurală, nu le lasă multe opțiuni pentru acum, câtă vreme ultima partidă din grupe va fi împotriva campioanei Farul. De partea celalaltă, cu 3 puncte deja adunate, UTA ar păstra șanse la calificare și cu o remiză, mai ales că joacă ultimul meci acasă, împotriva Voluntariului.

Gloria Buzău – Farul Constanța (2 noiembrie, 17:30, Digi Sport, Prima Sport)

  • Șansa gazdelor la o mare surpriză e practic și una din ultimele șanse la calificare, dar situația e oarecum similară pentru campioană care, fără un succes, mai ales că în ultima etapă joacă la Universitatea Craiova, își complică tare mult ecuația ieșirii din grupe.
  • În prima rundă, Buzăul a arătat că poate face față până la un punct rigorilor unui duel cu o prim-divizionară, a condus cu 1-0 la pauză pe UTA Arad, dar apoi a clacat. Farul are de șters imaginea unei înfrângeri clare în deplasare cu Voluntari și aproape sigur va alinia o formulă redutabilă pentru a-și continua cursa spre trofeu.
FC Voluntari 1 1 0 0 2-0 3p
UTA Arad 1 1 0 0 2-1 3p
Universitatea Craiova 1 0 1 0 1-1 1p
CS Tunari 1 0 1 0 1-1 1p
Gloria Buzău 1 0 0 1 1-2 0p
Farul Constanța 1 0 0 1 0-2 0p

Ultima etapă din faza grupelor va avea loc la mijlocul săptămânii 4-10 decembrie 2023. Primele două echipe clasate în fiecare grupă în parte se califică în faza sferturilor de finală urmând a disputa următoarele meciuri conform schemei de mai jos, cu mențiunea că echipele câștigătoare ale grupelor vor disputa meciurile pe teren propriu. De asemenea, În semifinale, câștigătoarele sferturilor de finală 1 și 3 vor fi gazde.

Sferturi de finală
Meciul 1: 1A – 2B
Meciul 2: 1C – 2D
Meciul 3: 1D – 2C
Meciul 4: 1B – 2A

Semifinale
Câștigătoare meci 1 – câștigătoare meci 2
Câștigătoare meci 3 – câștigătoare meci 4