Marţi, 25 octombrie, s-au disputat primele partide din cadrul fazei "16"-imilor de finală ale Cupei României. Formaţiile din eşaloanele superioare au reuşit să se impună pe linie în deplasare, reuşind calificarea fără a primi gol. Cea mai clară victorie a reuşit-o formaţia din Târgu Jiu, Pandurii impunându-se cu 3-0 la Timişoara, în duelul cu nou-promovata în Liga 2, ASU Poli.

În schimb, CS U Craiova a avut nevoie de două reprize de prelungiri pentru a trece de o altă nou-promovată în eşalonul secund, Sepsi OSK Sântu Gheorghe, într-un meci disputat la lumina reflectoarelor, pe stadionul Tineretului din Braşov. Unicul gol al partidei a venit de abia în minutul 100, atunci când a înscris internaţionalul Andrei Ivan din pasa lui Bancu.

Tot cu 1-0 s-au impus CFR Cluj şi Luceafărul Oradea în deplasările de la Râmnicu Vâlcea şi Galaţi, învinsele celor două echipe fiind CSM-ul pregătiti de Ionel Gane, respectiv Metalosport Galaţi. Clujenii au marcat unicul gol al meciului încă din minutul 11, în timp ce orădenii s-au impus printr-un penalty transformat de golgeterul Arnăutu, în repriza a doua.

Celelalte 12 partide ale 16-imilor Cupei României se dispută miercuri şi joi, programul acestora fiind disponibil aici: PROGRAM 16-IMI CUPA ROMÂNIEI

Iată şi casetele tehnice ale celor patru partide care s-au disputat marţi:

CSM RÂMNICU VÂLCEA – CFR CLUJ 0-1 (0-1)
Marcator: Billel Omrani (11)

CSM: 30. Căbuz – 3. Samson, 6. Pîrvulescu (cpt.), 27. Cr. Munteanu, 14. Buşu – 21. C. Cristea, 18. Neag (15. D. Stana 69) – 23. Ceapă, 20. Bg. Geantă, 10. S. Drăghici (22. I. Marian 81) – 9. M. Dina
Rezerve neutilizate: 1. Muţiu – 5. D. Dumitraşcu, 25. Ov. Mihai, 17. Fl. Pîrvu, 4. Bg. Popescu
Antrenor: Ionel Gane

CFR: 1. Mincă – 45. Camora (cpt.), 14. C. Ene, 30 A. Mureşan, 22. Tiago Lopes – 10. Gomelt, 25. Juan Carlos (93. Al. Neagu 69) – 7. Al. Păun (20. Al. Chiriţă 77), 21. Negruţ (18. R. Pintea 55), 17. Sorsa – 9. Omrani
Rezerve neutilizate: 12. Vâtcă – 16. Vereş, 57. Hodgyai, 11. D. Roman
Antrenor: Vasile Miriuţă

Stadion: 1 Mai – Municipal (Râmnicu Vâlcea); Arbitru: Adrian Illyeş (Ploieşti); Asistenţi: Romică Bîrdeş (Piteşti) şi Ionel Valentin Dumitru (Gherghiţa); Rezervă: Marius Chiţu (Târgovişte); Observatori: Aron Huzu (Sibiu) şi Dumitru Paraschiv (Drobeta Turnu Severin)
Cartonaşe galbene: C. Cristea (40), S. Drăghici (42), D. Stana (86) / C. Ene (65, 70), Al. Chiriţă (86), Omrani (88, 90)
Cartonaşe roşii: – / C. Ene (70), Omrani (90)

METALOSPORT GALAŢI – LUCEAFĂRUL ORADEA 0-1 (0-0)
Marcator: Sergiu Arnăutu (65 – pen.)

Metalosport: 1. Jalbă – 15. R. Oprea, 2. Cîrjă (cpt.), 16. Gîţă, 19. Răgălie – 4. Munchiu, 6. Milea (13. Al. Perju 69) – 7. I. Iancu (14. Al. Istrate 69), 23. Mihu, 8. Bahnaşu (10. Anastasie 69) – 18. I. Constantinescu
Rezerve neutilizate: 27. Vasiliu – 5. I. Chiriac, 9. Sevastian, 17. Al. Stancu
Antrenor: Mihai Ciobanu

Luceafărul: 1. Goia – 16. Fl. Drăgan (17. I. Ban 46), 4. Sg. Moga, 5. Fl. Ilie, 7. Balea – 19. Hlinca, 20. Ţegle – 11. C. Roşu (cpt.) (23. Păcurar 83), 21. Bedea, 10. Balla (18. Zs. Lukacs 72) – 9. Arnăutu
Rezerve neutilizate: 12. Pap – 3. Nogo, 8. Feher, 13. Sorian
Antrenor: Erik Lincar

Stadion: Dunărea (Galaţi); Arbitru: Florin Andrei Chivulete (Bucureşti); Asistenţi: Ovidiu Arusoaiei (Piatra Neamţ) şi Adrian Vornicu (Iaşi); Observatori: Liviu Ciubotariu (Galaţi) şi Ionel Munteanu (Bacău)
Cartonaşe galbene: Milea (36), Cîrjă (53), Anastasie (85) / Fl. Ilie (74), Hlinca (79), Bedea (90), Ţegle (90+2)
Cartonaşe roşii:

ASU POLITEHNICA TIMIŞOARA – PANDURII TÂRGU JIU 0-3 (0-1)
Marcatori: Valentin Alexandru (40), Christian Obodo (48 – pen.), Gordan Bunoza (90)

ASU Poli: 1. Gkakos – 2. Stefanovici, 4. Telescu (cpt.), 5. Todorov (6. D. Constantinescu 46), 13. Taub – 8. Măd. Stancu – 20. Vucea, 11. Giuricici (24. Ţugui 64), 15. Dănăricu, 26. D. Mărgărit – 18. Blănaru (25. D. Neamţu 78)
Rezerve neutilizate: 23. Al. Mitrea – 7. Birău, 14. P. Niţă, 16. Băban
Antrenor: Sorin Brândescu

Pandurii: 33. R. Stanca – 18. Unguruşan, 17. Piţian (25. Pleaşcă 46), 6. Vasiljević, 3. Bunoza – 10. Voiculeţ (7. Pirtea 68), 99. Obodo – 5. Val. Munteanu (cpt.), 11. Ov. Herea (77. R. Trifu 64), 26. Pîrcălabu – 19. Val. Alexandru
Rezerve neutilizate: 1. Lazar – 52. Răuţă, 70. Dodoi, 27. Trocan
Antrenor: Petre Grigoraş

Stadion: "Dan Păltinişanu" (Timişoara); Arbitru: Cătălin Popa (Piteşti); Asistenţi: Ionuţ Marius Bobe (Videle) şi Adrian Ionescu (Târgovişte); Rezervă: Rareş George Vidican (Oradea); Observatori: Adrian Vidan (Bucureşti) şi Ion Zare (Oradea)
Cartonaşe galbene: – / Vasiljević (19), Pirtea (85)
Cartonaşe roşii:

SEPSI OSK SFÂNTU GHEORGHE – CS U CRAIOVA 0-1 (0-0, 0-0)
Marcator: Andrei Ivan (100)

Sepsi: 12. Niczuly – 2. M. Burlacu, 16. I. Ursu, 17. R. Damian, 13. Ţepeş – 5. Mitra, 15. Minciună (21. P. Chiş 91) – 18. I. Plămadă (7. Tofan 77), 9. D. Ene, 11. Huiban (20. Răduţoiu 86) – 80. Hadnagy (cpt.)
Rezerve neutilizate: 1. Fejér – 6. Tankó, 22. Veress, 14. Dumbravă
Antrenor: László Polgar

CS U: 12. Calancea – 24. Briceag, 6. Kelić, 4. Kay, 5. Vătăjelu (cpt.) – 11. Bancu (18 Popov 111), 23. Zlatinski, 10. Gustavo (22. Al. Băluţă 46) – 15. Nuno Rocha, 17. Măzărache (29. Rambé 83), 9. A. Ivan
Rezerve neutilizate: 49. L. Popescu – 46. A. Manea, 55. Surugiu, 2. Vlădoiu
Antrenor: Gheorghe Mulţescu

Stadion: Tineretului (Braşov); Arbitru: Dan Grigore Botescu (Bucureşti); Asistenţi: Vlad Bârleanu (Bucureşti) şi Florin Pucheanu (Ulmi); Rezervă: Mihai Amorăriţei (Câmpina); Observatori: Constantin Gheorghe (Suceava) şi Adrian Petre (Buzău)
Cartonaşe galbene: Mitra (45+2), Minciună (90+2), Răduţoiu (115) / Zlatinski (23), Kay (38), Bancu (45+2), Nuno Rocha (115)
Cartonaşe roşii: D. Ene (117) / –