FC Botoșani, care a trecut de CFR Cluj la loviturile de departajare, și Dinamo, câștigătoare în fața lui Aerostar Bacău, completează tabloul optimilor de finală ale competiției. 

Miercuri, deținătoarei trofeului, FC Voluntari, a pierdut cu un gol în prelungiri în fața liderului Ligii 2, AFC Hermannstadt.

Într-un alt duel interesant al zilei, ACS a câștigat derby-ul Timișoarei cu ASU, scor 1-0. 

Marți, s-au disputat primele jocuri ale acestei runde. La Pitești, CSM Poli Iași a trecut de FC Argeș cu scorul de 2-1.Pentru gazde a marcat Ionuț Năstăsie din lovitură de la 11 metri, în timp ce moldovenii au punctat prin Danu Spătaru și Salim Cisse.

A doua partidă din "șaisprezecimi" le-a adus față în față pe Petrolul și CS Mioveni. A fost nevoie de lovituri de departajare pentru a se afla echipa care merge mai departe. După 90 de minute, scorul a fost egal, 1-1, pentru Mioveni a marcat Cosmin Năstăsie, iar pentru ploieșteni reușita a venit din partea lui Adrian Vintilă. La lovituri de departajare, Mioveniul s-a impus cu scorul de 4-3.

Echipa din Liga 3, Universitatea Cluj, își continuă parcursul în Cupă după victoria în fața celor de la Știința Miroslava cu scorul de 2-1. Pentru clujeni au marcat Giurgiu, din penalty, și Lemac, iar pentru moldoveni a înscris Alexandru Marin, din lovitură de la 11 metri.
În ultima partidă de marți, la Brașov, CSU Craiova s-a impus cu 2-0 în duelul cu Sepsi OSK, prin golurile marcate de Mitriță și Băluță.

Rezultatele

Marți, 24 octombrie 2017
Fotbal Club Argeş – ACSM Politehnica Iaşi 1-2
ACS Petrolul 52 – CS Mioveni 1-1, 3-4 d.pen.
AS FC Universitatea Cluj – CS Ştiinţa Miroslava 2-1
ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – Club Sportiv U Craiova SA 0-2

Miercuri, 25 octombrie 2017
AFC Hermannstadt – SC FC Voluntari SA 1-0 d. prel.
CS Afumaţi – AFC UTA Arad 5-2
AFC Unirea 04 Slobozia – AFC ASA 2013 Târgu Mureş 4-0
ACS FC Academica Clinceni – AFC Chindia Târgovişte 0-1
FC Metaloglobus Bucureşti – CS Gaz Metan Mediaş 1-2
ACS Dacia Unirea Brăila – ASC Juventus Bucureşti 1-2
CSM Școlar Reșita – SC FC Viitorul SA 2-4
CS Concordia Chiajna – AFC Astra 0-3
ACS ASU Politehnica Timișoara – ACS Poli Timişoara 0-1
CS Sănătatea Servicii Publice Cluj-Napoca – SC Fotbal Club FCSB SA 1-6

Joi, 26 octombrie, ora 18:00
AFC Botoşani – FC CFR 1907 Cluj SA 1-1, 3-2 d.pen.
CS Aerostar Bacău – SC Dinamo 1948 SA 0-1

* Rezultatele partidelor urmează a fi omologate