câştigătoarea ediţiei din 2015 a campionatului naţional de fotbal pe plajă, va afla miercuri/mâine [4 mai 2016] care îi vor fi adversarele din prima fază a Cupei Campionilor Europeni (Euro Winners Cup). Tragerea la sorţi a grupelor din competiţia echivalentă cu Liga Campionilor din fotbal va avea loc la Catania (oraşul care va găzdui ediţia din acest an), de la ora 11.00 (ora României).
Ca urmare a creşterii numărului de participante, începând cu această ediţie a competiţiei, vor fi alcătuite opt grupe din câte patru echipe. Formaţiile care se vor clasa pe locurile 1 şi 2 se vor califica în optimile de finală. Competiţia se va desfăşura în perioada 23-29 mai 2016, iar pentru prima dată, în paralel cu întrecerea formaţiilor masculine, va exista un turneu în care vor evolua echipe feminine.
Performer a participat şi în 2015
Prima ediţie a Cupei Campionilor Europeni a avut loc în 2013, tot în Italia (singura ţară care a fost gazda competiţiei). Până acum, au triumfat doar echipe din Rusia: Lokomotiv Moscova (în 2013) şi BSC Kristall (în 2014 şi în 2015).
Sezonul trecut a consemnat prima prezenţă a unei reprezentante a României, aceeaşi ca şi anul acesta, AS Performer Constanţa. Constănţenii nu au trecut de prima fază, după ce au adunat trei puncte şi s-au clasat pe locul 3 în Grupa C. Românii au învins cu 4-3 pe francezii de la Montpellier BS şi au pierdut celelalte meciuri, 2-5 cu ruşii de la Lokomotiv Moscova şi 8-10 cu azerii de la Amrahbank.
În lotul grupării de la malul Mării Negre se află şi jucătorii echipei naţionale a României. Pentru aceştia, întrecerea de la Catania va constitui un bun prilej de pregătire pentru meciurile pe care le au programate în sezonul 2016 , în care vor evolua în Liga Europeană şi în preliminariile Cupei Mondiale – Bahamas 2017.
Echipe din 28 de ţări
În ediţia din 2016 a Euro Winners Cup, 25 de ţări vor avea câte o reprezentantă, în timp ce Elveţia şi Rusia vor participa cu câte două echipe. Ţara gazdă, Italia, va fi singura cu trei echipe în urnă, campioana Terracina, vicecampioana Viareggio şi ultima clasată de pe podiumul întrecerii naţionale, Catania.
Iată şi celelalte echipe care vor intra în urne, alături de Performer Constanţa:
– Kristall şi Kryiya Sovetov (ambele din Rusia)
– Chargers Baselland şi Winti Panthers (ambele din Elveţia)
– FC Bate Borisov (Belarus), Cartel Waterloo (Belgia), FC Odesos (Bulgaria), Bohemians 1905 (Cehia), Copenhagen (Denmark), WKR Santos (Anglia), ASC Peugeot (Estonia), Le Grand Motte (Franţa), Kakhaber Mikeladze (Georgia), Rostocker Robben E.V (Germania), Atlas AO (Grecia), ESC Gyöngyös (Ungaria), Falfala Qassem (Israel), FK ZEP (Latvia), IGOL (Lituania), Djoker Chişinău (Moldova), Zwolle (Olanda), Darsahan (Norvegia), Grembach (Polonia), SC Braga (Portugalia), Rehab (Slovacia), Almeria (Spain), ARMH Antalyspor (Turcia), Artur Music (Ucraina)
Bilete pentru Cupa Campionilor Europeni – Catania 2016 pot fi cumpărate de pe site-ul BookingShow
Florin PATER