Jumătate din partidele etapei de Paşte a play-off-ului şi play-out-ului eşalonului secund s-au disputat de-a lungul zilei de vineri, în cele şase partide înscriindu-se un număr record de goluri: 24. Ziua a început cu meciul de la Clinceni, între Academica şi Dacia Unirea, adjudecat de gazde cu 2-1, cu un om în minus, golul victoriei fiind marcat de Buia în minutele de prelungire ale partidei, cu un şut de la 30 de metri.
Pâncota a învins pe CSM cu doar opt jucători de câmp
Meciurile doi şi trei ale zilei s-au disputat cu începere de la ora 13:00 şi au contat pentru play-out, câte unul pe serie. La Baloteşti, gazdele au condus cu 1-0 din primele minute ale partidei şi au fost egalate după o oră de joc de Bucovina Pojorâta, scorul final fiind 1-1. În schimb, la Pâncota, spectatorii au asistat la un thriller cu cinci goluri şi trei eliminări, două dintre ele în tabăra gazdelor. CSM Râmnicu Vâlcea a condus cu 1-0 şi 2-1, dar Şoimii au dat lovitura în ultimele şapte minute, prin dubla lui Dragalina, golul decisiv fiind marcat în ultimul minut de joc.
Farul a bifat primul succes din play-off
După amiază, la Bacău şi Suceava a plouat cu goluri, cu începere de la ora 17:00. Cu Ion Barbu ca principal, în locul lui Ilie Stan şi cu golgeterul Pătulea rechemat la echipă, Farul a dat lovitura în deplasarea de la Bacău (foto, oaspeţii în albastru), învingând cu un incredibil 5-1. A fost prima victorie din play-off a "marinarilor", după patru partide în care au marcat doar de două ori, dar au primit 14 goluri.
Constănţenii nu au mai marcat cinci goluri în deplasare de o lună şi zece zile, atunci când au învins Oţelul în sezonul regulat, scor 5-2. De partea cealaltă, gruparea băcăuană a stabilit un nou record negativ, meciul de vineri fiind primul din istoria ei în Liga 2 în care a primit cinci goluri pe teren propriu.
Şapte goluri la Suceava: Berceniul a revenit de la 0-3, dar a pierdut
Rapid CFR Suceava şi ACS Berceni au abordat duelul de vineri fără foştii principali, Constantin Ilie şi Marian Rada, schimbaţi după rezultatele din runda precedentă. Dacă la gazde a stat pe bancă fostul secund Laurenţiu Andrieş, ilfovenii l-au avut pe Răzvan Rotaru, aflat la primul său meci ca principal. În minutul 50, Rapidul avea 3-0, prin golurile lui Plămadă, Apostol şi Golofca, însă după un iureş de zece minute, Berceniul a egalat la 3 prin Alex Lazăr, Alin Pătraşcu şi Pădureţu. Fluierul final a consemnat pe tabelă victoria rapidiştilor, după reuşita lui Sfrijan, din minutul 85.
Rapid a preluat din nou şefia play-off-ului
Ultimul meci al zilei de vineri a fost derby-ul din play-off-ul seriei I, dintre Rapid şi Dunărea Călăraşi, în care oaspeţii au venit în Giuleşti ca lideri la golaveraj. Elevii lui Dan Alexa au marcat o singură dată, prin veteranul Rafa Jordà (27) şi au revenit pe primul loc, cu trei puncte avans faţă de Dunărea. Cele două echipe se vor reîntâlni sâmbăta viitoare, în prima etapă a returului, la Călăraşi, într-un meci care se va disputa fără spectatori, din cauza suspendării primite de călărăşeni pentru incidentele de la partida cu Dacia Unirea.
Etapa continuă sâmbătă, cu restul de şase meciuri, conform programului:
SERIA I, PLAY-OFF, ETAPA A V-A
29.04.2016, ora 11:00
Academica Clinceni – Dacia Unirea Brăila 2-1 (0-1)
29.04.2016, ora 17:00
SC Bacău – Farul Constanţa 1-5 (1-2)
29.04.2016, ora 17:30
Rapid Bucureşti – Dunărea Călăraşi 1-0 (1-0)
SERIA I, PLAY-OUT, ETAPA A IV-A
29.04.2016, ora 13:00
CS Baloteşti – Bucovina Pojorâta 1-1 (1-0)
30.04.2016, ora 12:00
Rapid CFR Suceava – ACS Berceni 4-3 (2-0)
30.04.2016, ora 14:30
Gloria Buzău – FC Ceahlăul
SERIA A II-A, PLAY-OFF, ETAPA A V-A
30.04.2016, ora 11:00
FCM Baia Mare – UTA Bătrâna Doamnă
30.04.2016, ora 12:00
CS Mioveni – FC Braşov
30.04.2016, ora 14:30
Gaz Metan Mediaş – Chindia Târgovişte
SERIA A II-A, PLAY-OUT, ETAPA A IV-A
29.04.2016, ora 13:00
Şoimii Pâncota – CSM Râmnicu Vâlcea 3-2 (1-1)
30.04.2016, ora 11:00
Olimpia Satu Mare – Unirea Tărlungeni
U Cluj – Metalul Reşiţa