– Domnule Cămătaru, sunteți unul dintre fotbaliștii români cu cele mai multe trofee ale Cupei României în palmares. Cum erau aceste meciuri atunci când erați jucători?
– Erau niște dueluri fantastice, meciuri cu miză și încărcătură, toată lumea își dorea să cucerească acest trofeu. Ca și acum, cucerirea Cupei însemna participarea în cupele europene, era o motivație fantastică pentru toți jucătorii.
– Care dintre aceste finale câștigate este cea mai importantă pentru dumneavoastră?
– Pentru toate m-am bucurat enorm, dar una are un farmec aparte. Meciul din 1978, contra celor de la Olimpia Satu Mare, în care Craiova s-a impus cu scorul de 3-1. Am marcat un gol atunci, iar în acea zi împlineam 20 de ani. A fost ceva incredibil, vă puteți imagina ce însemna acest lucru pentru un fotbalist de 20 de ani. A urmat o petrecere senzațională la Craiova, fiecare trofeu câștigat era celebrat cum se cuvine!
– Vă vine să credeți că au trecut 25 de ani de când Craiova cucerea pentru ultima data Cupa României?
– Incredibil cât timp a trecut. Prea mult pentru o echipă cu o așa tradiție. Sper ca actuala echipă să se impună împotriva celor de la Sibiu pentru că întreg orașul așteaptă din nou o performanță importantă.
– E Craiova favorita finalei, ținând cont că adversara este o formație care a evoluat în acest sezon în Liga 2?
– La prima vedere așa pare, dar s-au mai văzut cazuri în care echipele considerate mai mici au reușit să se mobilizeze extraordinar și să se impună. Mizez însă pe dorința uriașă a oltenilor de a câștiga acest trofeu!