FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

În primul meci al zilei, disputat la Clinceni, Academica a câștigat cu 2-0 duelul cu FC Botoșani. Căpitanul gazdelor, Patriche, a deschis scorul în minutul 34, iar Nsiah a stabilit rezultatul final în minutul 84. Astfel, Clinceniul elimină formația care trecuse în turul precedent de campioana CFR Cluj.

Meciul dintre Sănătatea și Petrolul a fost unul fără istoric. Dacă în “șaisprezecimi” echipa din Liga 3 a trecut de deținătoarea trofeului, FC Viitorul, de această data clujenii nu au avut nicio șanșă cu cei de la Petrolul. Ploieștenii au câștigat clar, cu 7-0 și merg în sferturile competiției. Bogdan Gavrilă a marcat de trei ori (23, 44, 62). Pe lista marcatorilor s-au mai aflat Hamza (16), Marinescu (78), Blănaru (80) și Arnăutu (84).

La Suceava, într-un meci jucat în nocturnă, Dinamo a trecut de Foresta, după un meci solid al jucătorilor lui Dușan Uhrin. Ricardo Grigore a punctat în minutul 9, iar Perovic a semnat desprinderea în minutul 62. Opt minute mai târziu, Robert Moldoveanu a marcat pentru 3-0, iar Perovic a stabilit scorul final, 4-0 pentru Dinamo.

Iată programul jocurilor din optimile de finală ale Cupei României:

Marți, 29 octombrie

CS Mioveni – Hermannstadt 0-2 | stadion Orășenesc (Mioveni)
Universitatea Cluj – FCSB 0-1 | Cluj Arena (Cluj-Napoca)

Miercuri, 30 octombrie

Academica Clinceni – FC Botoșani 2-0 | stadion Clinceni
Sănătatea Cluj – FC Petrolul Ploiești 0-7 | Cluj Arena (Cluj-Napoca)
Foresta Suceava – Dinamo 0-4 | stadion Areni (Suceava)

Joi, 31 octombrie

Metalul Buzău – CSM Politehnica Iași, ora 14:30, stadion Cornel Negoescu (Buzău)
Sepsi OSK Sf. Gheorghe – Astra, ora 18:15, stadion Municipal (Sf. Gheorghe)
FC Voluntari – Universitatea Craiova, ora 21:00, stadion ”Anghel Iordănescu”