Pe 4, 5 și 6 aprilie sunt programate sferturile de finală ale Cupei României Betano, ediția 2022/23, prilej pentru o avancronică specială, din istoria recentă plină de spectacol și intensitate a competiției!

Am retrăit toate cele 10 ediții de Cupa României de până la cea în curs de desfășurare, mai exact începând din sezonul 2012/13 și până la sezonul 2021/22 inclusiv, pentru a evidenția într-un top inedit cele mai spectaculoase sferturi de finală din ultimul deceniu. Iată-l, în ordine cronologică!

Revenire admirabilă în Giulești, dar… merge Astra!

În sezonul 2012/13, pe Giulești se întâlneau Rapidul și Astra Giurgiu. Oaspeții au deschis scorul prin Budescu în minutul 4, scor rămas așa la pauză, apoi au punctat imediat după reluare și prin Fatai (49). Ofensiva gazdelor s-a întețit și remontada a început să se contureze!

Întâi Oros a redus din diferență în minutul 65, apoi autogolul lui Bărboianu a făcut 2-2 pe tabelă cu un sfert de oră înainte de final! S-a trecut, până la urmă, la reprizele de prelungiri. Aici însă, Astra a revenit din corzi și a punctat prin fundașul Andrei Mureșanu (111), obținând calificarea în semifinale!

“Nebunia” frumoasă a “lupilor”

Ediția următoare, 2013/14, cu 15.000 de suporteri alături la Ploiești, Petrolul s-a impus incredibil în fața celor de la FC Vaslui. La pauză a fost 1-1, după ce polonezul Celeban a înscris pentru moldoveni (27), iar spaniolul Walter Fernandez a egalat 10 minute mai târziu.

În repriza secundă, cu 20 de minute înainte de final, același Celeban înscrie pentru 2-1 și Vaslui părea aproape calificată. Numai că Hoban punctează în al treilea minut de prelungiri și leagă iar speranțele prahovenilor!

În cele două reprize de după minutul 90, mobilizați de egalarea aproape nesperată, petroliștii înscriu de încă două ori, prin Geraldo (99) și Romario Pires (103), pentru o calificare-show!

4-3 de la 0-3 în… jumătate de oră!

Mai avansăm o ediție, spre 2014/15 și ajungem la poate cel mai dramatic sfert de finală din ultimul deceniu. La Mioveni, în minutul 59, gazdele conduceau cu un neverosimil 3-0 pe CFR Cluj! Marcaseră B. Stoica (37), Nilă (51) și Gălan (59) pentru formația din Liga 2, pregătită atunci de Claudiu Niculescu!

Forța și experiența oaspeților s-au impus, deși puțini credeau că o jumătate de oră ar mai suficientă. Tade (62), Chanturia (68) și Ivanovski (87) au produs o egalare uluitoare, dar ardelenii nu s-au mulțumit cu atât, iar nord-macedoneanul a mai punctat și în minutul 91, pentru o calificare a trupei din Gruia cu 4-3 în timp regulamentar!

Cinci goluri după minutul 89!

Facem un mic salt spre ediția 2017/2018 și un duel al Moldovei în sferturile de finală. Mai exact, FC Botoșani vs CSM Poli Iași cu 0-0 pe tabelă până în minutul 89. Atunci când vârful Bojan Golubovic, fost jucător la Iași!, face 1-0 pentru gazdele botoșănene!

Bucurie mare, dar… scurtă. Andrei Cristea marchează doar un minut mai târziu pentru alb-albaștri, așadar 1-1 scor în timpul regulamentar. În minutul 95 din reprizele de prelungiri, penalty transformat de gazde, 2-1 (Mihai Roman). Dar Andrei Cristea revine! Și face 2-2 în minutul 107!

A fost nevoie de încă un penalty, de data asta transformat de Axente (111), pentru ca FC Botoșani să învingă finalmente, 3-2 după o încleștare de zile mari.

Iarăși Iașiul, dar acum cu triumf

Ultima prezență în top, dar doar pe baza cronologiei, o readuce în prim-plan pe aceeași formație moldavă, Poli Iași. De data aceasta pe teren propriu și în fața Universității Craiova, și cu o calificare de basm!

Breeveld (13) și Horșia (42) au adus entuziasmul pe stadionul Emil Alexandrescu, un 2-0 la pauză în fața favoriților olteni. Doar că ambiția acestora din urmă nu s-a lăsat așteptată, iar Dan Nistor, prima oară din penalty (55) și apoi în minutul 90!, a restabilit egalitatea.

Cine se aștepta ca gazdele să se prăbușească, s-a înșelat! Breeveld, care deschisese scorul în meci, a revenit în minutul 92 și a închis meciul, 3-2 pentru Poli și calificare în semifinale!

TABLOUL ȘI CALENDARUL CUPEI ROMÂNIEI BETANO 2022/23

Faza sferturilor de finală 

  • Sfert 1: Sepsi OSK Sf. Gheorghe – CS Mioveni (6 aprilie, ora 18:00)
  • Sfert 2: CFR Cluj – FC Argeș (6 aprilie, ora 21:00)
  • Sfert 3: AFC Hermannstadt – Universitatea Cluj (5 aprilie, ora 19:00)
  • Sfert 4: UTA Arad – FCU Craiova 1948 (4 aprilie, ora 19:00)

Faza semifinalelor – 26 aprilie 2023

  • Câștigătoare Sfert 1 vs Câștigătoare Sfert 2
  • Câștigătoare Sfert 3 vs Câștigătoare Sfert 4

Finala Cupei României Betano ediția 2022/23 e programată pe 24 mai 2023.