Sâmbătă, 13 mai 2023, trofeul Cupei României Betano se va afla la Cluj-Napoca. Acesta va fi expus la Iulius Mall în intervalul orar 11:00 – 19:00.
Suporterii vor avea astfel oportunitatea de a se fotografia cu acesta, dar și alături de Miodrag Belodedici, ambasadorul Cupei României Betano.
Finala ediției din acest an va pune față în față pe Sepsi OSK, deținătoarea trofeului, și pe Universitatea Cluj, câștigătoare a Cupei României în 1965 și de patru ori finalistă. Meciul e programat miercuri 24 mai, de la ora 20:30, pe stadionul Municipal din Sibiu.
A 21-a aniversare
Cupa României este cea mai amplă competiție fotbalistică din țara noastră și are un trofeu pe măsură, iar anul acesta împlinește 21 de ani! Competiția care datează din 1933 oferă câștigătoarei actualul trofeu începând din anul 2002, când Ion Țiriac, fostul mare jucător de tenis și președinte al Comitetului Olimpic Român, l-a donat Federației Române de Fotbal. Trofeul, o cupă care are la bază o minge de fotbal, este realizat din argint masiv și a fost creat de un bijutier din Germania, care și-a dorit să rămână anonim. Măsoară 60 de centimetri în înălțime și cântărește 12 kilograme.
Pentru meciul de pe 24 mai, biletele pentru publicul general s-au epuizat! Mai sunt disponibile tichete doar în sectoarele destinate suporterilor celor două echipe, iar acestea sunt comercializate de cluburile respective. Informații suplimentare puteți găsi pe canalele de comunicare ale finalistelor.