FOTO: Sorin PANĂ/SPORT PICTURES

Corvinul Hunedoara a trecut miercuri, scor 3-1, de FC Voluntari, iar Oțelul Galați a obținut și ea calificarea, joi, după ce a învins-o pe Universitatea Cluj, 2-1.

Trupa lui Dorinel Munteanu a rezolvat târziu calificarea, în ultimul minut al partidei, atunci când, în urma unei faze fixe, Alexandru Chipciu a trimis balonul în propria poartă.

Gălățenii sunt cei care deschiseseră scorul, în minutul 12, prin lovitura de cap a lui Jonathan Cisse. Însă Universitatea Cluj a reușit să egaleze, chiar înainte de pauză, prin Nistor, care a transformat o lovitură de la 11 metri.

De la punctul cu var putea marca și Oțelul, în prelungirile jocului, când calificarea era deja jucată, însă Aly Malle a ratat. Chiar și așa, Oțelul învinge cu 2-1 și merge în finala din 15 mai, 20:30, pe stadionul Municipal din Sibiu, acolo unde o va întâlni pe Corvinul Hunedoara.

FOTO: Iosif VAJNAR/SPORT PICTURES

După un 3-1 entuziasmant la Hunedoara în fața celor de la FC Voluntari, formație de prim eșalon!, Corvinul a ajuns pentru prima oară în istoria clubului să dispute finala Cupei României Betano!

Acum 6 ani, din aceeași postură de reprezentantă L2, FC Hermannstadt se califica în ultimul act al competiției, unde avea să fie învinsă de Universitatea Craiova, 0-2.

  • Corvinul Hunedoara – FC Voluntari 3-1 (Manolache 20, Neacșa 61, M. Coman 72 / D. Florea 33)
  • Oțelul Galați – Universitatea Cluj 2-1 (J. Cisse 12, Chipciu 90-autogol / Nistor 45+1-pen.)