În ultimul act al competiţiei desfăşurate sub egida FRF s-au întâlnit ocupanta locului 2 din Liga a IV-a, Atletic Bradu II, şi AS Colibaşi, câştigătoarea campionatului Ligii a V-a, seria Centru. Partida s-a desfăşurat la Mioveni, pe Stadionul Orăşenesc, cu o asistenţă în tribună de peste 1500 de persoane, evenimentul fiind înscris în programul Zilelor Oraşului Mioveni. Echipa din Bradu s-a impus în finală cu 1-0, graţie unui gol marcat de Marcu în minutul 20, cu un şut de la marginea careului.
Pe teren s-au aflat la Bradu, şi fostul jucător al lui FC Argeş, Remus Bărbărie, şi preşedintele clubului Cristinel Soare, care a jucat anul trecut şi la Liga a III-a, în timp ce la adversari a evoluat şi Ilie Baicu, fost jucător în Liga I la CS Mioveni, FC Argeş şi CS Vaslui. Atletic Bradu a profitat în acest meci de experienţa unui eşalon superior, avându-l în acelaşi timp între buturi pe îngerul păzitor Ionuţ Sporea, un junior născut 1998 care a făcut minuni pe durata celor 90 de minute.
Chiar dacă Bradu a câştigat Cupa, în turul următor va merge, AS Colibaşi, deoarece s-a înterzis din acest sezon, ca acele cluburi care au două echipe în eşaloane diferite să participe cu ambele formaţii în această competiţie.
AS Colibaşi – Atletic Bradu II 0-1 (0-1)
A marcat: Marcu (20)
AS Colibaşi: Deaconu – Nicu, Daniel Şomoiag, Ovidiu Lazăr, Cristian Tănase – Petrică, Emanuel Şomoiag, Tutunaru, Cătălin Gheorghe, Ilie Baicu – Tătulescu. Antrenor: Vasile Mihăilă. Rezerve: Hăbuc, Tudose, Stanciu, Ionuţ Popa, Stoica, Teodorescu.
Atletic Bradu II: Sporea – Bogdan Ciucă, Iulian Constantin, Antonio Tănase, Andrei Marin – Marcu, Traşcă, Bărbărie, Cristinel Soare – Andrei Vasile, Păvăluţă. Antrenor: Bogdan Velianu. Rezerve: Sebastian Ciucă, Neacşu, Trache, Dinescu, Cojocaru, Răzvan Ion, Ionuţ Anghel
Cornel Sorescu, preşedinte la AJF
La final, la festivitatea de premiere organizată de AJF a participat şi preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, şi vicepreşedintele Octavian Goga, cei doi fiind prezenţi până atunci la alegerile de la AJF Argeş, defăşurate tot la Mioveni. Primele Cupe au fost oferite din partea primarului din Mioveni, pentru cele două finaliste, după care s-a făcut şi premierea câştigătoarelor competiţiilor interne orgniazate de AJF (Liga a IV-a, Liga a V-a, Juniori, Golgeteri).
Revenind la alegerile de la AJF Argeş, la această acţiune, asociaţia argeşeană şi-a desemnat noua conducere după patru ani de zile de la precedentele alegeri. Astfel, preşedinte a fost reales Cornel Sorescu, în timp ce vicepreşedinţi au fost votaţi în premieră Răzvan Tunaru, fost conducător în Liga I la FC Argeş şi CS Mioveni, şi Dan Pirciu, actual preşedinte al câştigătoarei campionatului judeţean, Unirea Bascov.